Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Marcel Ciolacu vrea prelungirea compensării pentru energie și gaze până în 2025. „Trebuie căutată o soluție de reglementare”

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a declarat luni, că și-ar dori ca măsurile prevăzute în ordonanța privind compensarea prețului gazelor și energiei electrice să fie prelungite până în 2025 deoarece „trebuie căutată o soluție de reglementare”.

Președintele PSD a afirmat că este susținătorul unei practici comune la nivelul Uniunii Europene privind compensarea, în contextul crizei energetice.

„Sunt unul dintre susținători să existe o practică comună la nivelul UE. Ne așteptăm zilele acestea pentru că am înțeles că se discută la Comisia Europeană. Cred că până la sfârșitul lunii o să închidem”, a pus Marcel Ciolacu.

Liderul social democrat a mai precizat că este nevoie ca Guvernul să identifice o „soluție de reglementare”.

„Îmi doresc ca această ordonanță (privind prețul energiei și gazelor) să o prelungim pe doi ani de zile până în 2025. Îmi mențin părerea că trebuie căutată o soluție de reglementare.

De aceea nu ne-am grăbit ca să așteptăm. Haideți să vedem. Poate Comisia Europeană vine cu o soluție de reglementare, la fel pe doi ani”, a mai afirmat Ciolacu.

Ordonanța de urgență pentru compensarea facturilor la energie a fost adoptată de Guvern, la începutul lunii septembrie.

"Practic, prin modificările pe care le vom aduce Ordonanţei de Guvern nr. 27, nu facem altceva decât să consolidăm şi să extindem măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei de creşterile la preţul energiei şi gazelor naturale. Odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, începând cu această zi, am extins şi perioada de valabilitate a acestei ordonanţe. Practic, am prelungit cu un an şi va fi valabilă până la data de 31 august 2023.

Am avut în vedere să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. Sunt 98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare/ compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

Totodată, am considerat că este important să luăm măsuri pentru consolidarea resurselor alocate în acest sens şi de asemenea am luat măsuri pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi, desigur, avem funcţionale toate sursele de producere a energiei electrice, astfel încât să putem să trecem cu bine iarna", a declarat premierul Nicolae Ciucă, la data de 2 septembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE