Articole scrise de Euronews
Reacția lui Ciucă după ce Ciolacu a anunțat creșterea salariului minim de la 1 iulie: "De regulă, toate aspectele importante au fost discutate în Coaliție"
Nicolae Ciucă: "Șase miliarde de lei, în momentul de față, ținând cont de cum arată astăzi bugetul și deficitul, nu există. Și nu sunt convins că vorbim doar de șase miliarde."
Polonia şi Grecia cer un scut antiaerian care să protejeze UE, în contextul războiului din Ucraina
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene să se doteze cu un scut antiaerian, pentru a se proteja mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, potrivit unui comunicat comun al celor două state.
Partidul german de extremă-dreaptă AfD, exclus din grupul Identitate şi Democraţie (ID) din PE
Partidul german de extremă dreaptă AfD a fost exclus joi din grupul Identitate şi Democraţie (ID) din Parlamentul European, din care face parte şi Adunarea Naţională (RN) din Franţa, în urma unei serii de scandaluri în care a fost implicat unul dintre liderii săi, Maximilian Krah.
Amenințările Rusiei la adresa Rep. Moldova. Ministrul moldovean de Externe: Sunt exponenți ai Kremlinului care vor destabilizarea țării
Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, se află într-o vizită oficială la București, până vineri, 24 mai. Diplomatul a fost invitat în platoul Euronews România, la Vocile care contează.
"Viktor Orban a jucat poker cu UE". Problema statelor care "deraiază" și cea a cheltuielilor cu apărarea, discutate la Bruxelles
Sigfried Mureșan: "Ungaria este, din cauza atacurilor lui Orban, singurul stat care are blocate 20 de miliarde fonduri europene. Ca atare, modelul Orban, care inventează un dușman imaginar la Bruxelles pentru a înscena o luptă politică, este un eșec".
Turcia: Câinii vagabonzi ar putea fi eutanasiați dacă nu sunt adoptați
Guvernul turc ia în considerare modificarea unei legi privind protecţia animalelor pentru a permite eutanasierea câinilor fără stăpân. S-ar putea întâmpla în cazul în care cățeii nu sunt adoptaţi în termen de 30 de zile.
Cursă în cinci: Ce trebuie să știi despre candidații principali la șefia Comisiei Europene. Dezbaterea de la Bruxelles, LIVE la Euronews România
Cei cinci candidați vor dezbate mai multe subiecte, între care apărare și securitatea blocului comunitar, precum și migrația și extindere frontierelor spațiului Schengen și ale Uniunii Europene.
Mircea Cărtărescu a câștigat prestigiosul Dublin Literary Award 2024
Romanul ”Solenoid” al scriitorului Mircea Cărtărescu a câștigat premiul Dublin Literary Award 2024. Premiul, sponsorizat de Dublin City Council, ste cel mai mare premiu din lume pentru un singur roman publicat în limba engleză, notează The Irish Times.
Noi imagini cu soldați răpiți de Hamas. Ruda uneia dintre ostatice: ”Simțim că trăiește”
Israelul a publicat imagini cu momentul în care cinci femei soldat sunt capturate de teroriștii Hamas. Videoclipul datează de anul trecut, din 7 octombrie. De atunci, femeile israeliene se află în captivitate, în Fâșia Gaza.
Proteste la Parlamentul European chiar în ziua dezbaterii candidaților de top
Dezbaterea candidaților principali la șefia Comisiei Europeane are loc, joi, la Bruxelles. Partidele de extremă dreapta, care nu au fost invitate în această dezbatere, anunță un protest chiar în timpul evenimentului în fața Parlamentului European.
UPDATE: Guvernul a adoptat ordonanţa care prevede majorări salariale de 10% şi decontarea ochelarilor
Guvernul a adoptat în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă care prevede creşteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, dar şi decontarea ochelarilor de vedere, în limita a 500 de lei.
Ministerul Educației: Copiii mai mici de doi ani nu ar trebui să aibă acces la telefoane și tablete
Copiii mai mici de doi ani nu ar trebui să aibă acces la telefoane și tablete. Este recomandarea dintr-un proiect de ordin al Ministerului Educației, care se referă la învățarea și dezvoltarea copilului până la vârsta de 7 ani.
Investigații decontate pentru pacienții neasigurați. Peste trei milioane de români nu au asigurare medicală
Peste 3 milioane de români nu au asigurare medicală, arată cifrele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De la 1 iulie, unele categorii dintre aceștia vor avea acces la servicii de prevenție și diagnostic.
Primii deținuți ucraineni care s-au oferit voluntari pentru a lupta, ar putea ajunge în curând pe front
Un tribunal ucrainean a ordonat miercuri eliberarea primilor deţinuţi care s-au oferit voluntari pentru a lupta pe front, în virtutea unei noi legi care vizează mobilizarea mai multor militari pentru a face faţă invaziei ruse.