Guvernul turc ia în considerare modificarea unei legi privind protecţia animalelor pentru a permite eutanasierea câinilor fără stăpân. S-ar putea întâmpla în cazul în care cățeii nu sunt adoptaţi în termen de 30 de zile, conform unor relatări din media locale, citate de DPA, potrivit Agerpres. Se estimează că există cinci până la şapte milioane de câini fără stăpân în întreaga țară.
Turcia: Câinii vagabonzi ar putea fi eutanasiați dacă nu sunt adoptați
Proiectul de lege propune ca autorităţile locale să plaseze câinii fără stăpân în adăposturi. Ulterior, cei care nu sunt adoptaţi în decurs de 30 de zile să fie eutanasiaţi „fără durere”, prin injecţie letală, a relatat postul NTV, citând surse din partidul de guvernământ AKP.
Amendamentul propus i-a nemulțumit pe activiştii pentru drepturile animalelor şi ONG-uri, care au cerut deja guvernului să îl retragă.
Populaţia de câini fără stăpân nu poate fi controlată prin uciderea sau colectarea lor, a declarat Ahmet Kemal Senpolat, şeful organizaţiei turce pentru drepturile animalelor Haytap, pentru DPA., adăugând că vânzările de animale de companie trebuie interzise, iar câinii vor trebui sterilizaţi în mod regulat, pentru o soluţie de durată.
Autorităţile ar trebui, de asemenea, să sancţioneze abandonul animalelor, a precizat Baroul din Istanbul. De obicei, câinii sunt abandonaţi vara, în special în regiunile de vacanţă.
Totodată, activiştii recomandă castrarea sau sterilizarea direcţionată, vaccinarea şi eliberarea câinilor înapoi în zona de origine pentru o soluţie durabilă.
În România, câinii sănătoşi pot fi eutanasiaţi pe baza unei legi din 2013, aminteşte DPA. Legea impune municipalităţilor să aibă grijă de câinii capturaţi în adăposturi de animale doar 14 zile şi apoi să-i eutanasieze.