Sistemele de venit minim reprezintă o plasă de siguranță de ultimă instanță, concepută pentru a asigura un nivel de trai decent pentru cei care se află în situații economice dificile - însă tinerii sunt adesea fie neeligibili, fie supuși unor condiții stricte, potrivit unei analize realizate de Institutul Sindical European (ETUI), potrivit Euronews Business.
„Când analizăm aceste scheme, observăm că tinerii sunt destul de discriminați”, a declarat pentru Euronews Bianca Luna Fabris, cercetător ETUI și coautor al raportului, adăugând că „doar pentru că sunt tineri, nu pot avea acces la aceste scheme”.
În Danemarca, de exemplu, doar cei cu vârsta de 29 de ani sau mai mult se califică; în Cipru, este vorba de 28 de ani, iar în Franța și Luxemburg de 25 de ani, deși există câteva excepții.
Potrivit unei analize realizate în 2022 de Comisia Europeană, sistemul danez de asistență socială se plătește pe șase niveluri, în funcție de grupa de vârstă, de la 490 de euro pentru persoanele care locuiesc acasă la părinți la 2090 de euro pentru cei care au grijă de copii.
În alte cazuri, ca în Germania, Finlanda sau Irlanda, prestația în bani poate fi redusă în funcție de vârsta beneficiarului, în special pentru adulții tineri care sunt considerați ca fiind dependenți în gospodăria de origine.
„Există o serie de țări în care vârsta este cu adevărat un prag și se dă de la sine înțeles că familia va fi întotdeauna acolo pentru a-ți da o mână de ajutor, dar nu este chiar așa”, susține cercetătorul ETUI.
Cu toate acestea, limita de vârstă și variația prestațiilor în funcție de vârstă sunt doar două dintre caracteristicile instituționale ale sistemelor care pot împiedica accesul tinerilor la aceste prestații, se arată în raport.
Țările care au cele mai stricte condiții de acces
Printre altele, se numără și indisponibilitatea totală a unor astfel de programe în unele țări europene pentru tinerii adulți care urmează o formă de educație, formare sau ucenicie - ceea ce i-ar putea determina pe cei care încă mai urmează o formă de învățământ să abandoneze studiile în căutarea unui venit de subzistență.
Situația este și mai gravă pentru tinerii adulți din Slovenia, Portugalia și Italia, care au cele mai stricte condiții de acces la această prestație, a estimat ETUI.
Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care solicită executivului UE să ia în considerare o directivă privind venitul minim adecvat, respectând în același timp particularitățile sistemelor naționale de protecție socială - dar Comisia insistă că acest tip de politică socială nu intră în sfera sa de competență juridică.