Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Marijuana, mai populară decât alcoolul în SUA: În majoritatea statelor americane, consumul este legal în scop medical sau recreativ

În Statele Unite ale Americii, numărul celor care folosesc marijuana în fiecare zi l-a depășit pe al celor care consumă periodic alcool.

Este o premieră, arată un studiu făcut de cercetătorii de la o universitate din Pennsylvania. Oamenii de știință au și câteva explicații: consumul de canabis nu mai este stigmatizat de societate, iar substanța este cu mult mai ieftină decât acum câteva decenii.

În 2022, 17,7 milioane de oameni au raportat că ei consumă zilnic marijuana

În 1992, numărul americanilor care consumau zilnic sau aproape zilnic alcool era de zece ori mai mare decât numărul celor care aveau o dependență de canabis. 30 de ani mai târziu, raportul s-a schimbat. În 2022, 17,7 milioane de oameni au raportat că ei consumă zilnic marijuana. Au fost cu trei milioane mai mulți decât cei care au băut zilnic alcool.

Jonathan Caulkins, cercetător: Unul dintre factori este că această substanță este acum altfel privită în societate, consumul (de marijuana n.r.) este mai puțin stigmatizat, mai puțin dezaprobat. MUSCA De asemenea, prețul s-a prăbușit, un gram de canabis s-a ieftinit foarte mult.

”Consumul de canabis are multe beneficii”

Kevin Reed este proprietarul unui magazin care comercializează legal canabis. El crede că spre deosebire de alcool, canabisul are și beneficii. Oricum, medicii avertizează că ambele pot crea probleme de sănătate, dacă sunt consumate în exces.

Kevin Reed, proprietarul unui magazin care comercializează marijuana: Consumul de canabis are multe beneficii. Nu doar oferă o senzație de relaxare, are și beneficii medicale. De asta, eu cred că această substanță ar trebui să fie mai acceptată în societate decât alcoolul.

Departamentul de Justiție de la Washington a decis să reclasifice marijuana într-o categorie a drogurilor mai puțin periculoase

Consumul recreativ de canabis este legal în 24 de state americane. În altele, marijuana poate fi folosită doar în scop medical. La nivel federal, consumul de canabis este interzis.

Recent, Departamentul de Justiție de la Washington a decis să reclasifice marijuana într-o categorie a drogurilor mai puțin periculoase, o mișcare care va face ca deținerea acestei substanțe să fie o infracțiune mai puțin gravă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE