Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trenul electric cumpărat din Polonia a făcut scurt circuit, la probele de la Făureni

Trenul electric adus din Polonia la începutul lunii decembrie a avut un scurt circuit la motor, la probele de la Făurei. Este primul tren electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani.

”Trenul nu a luat foc! E vorba de un scurt circuit la instalația de alimentare a motorului, chiar când se făceau probele pe calea ferată.

Se fac investigații să afle de ce și cum s-a întâmplat. Cert este ca trebuie înlocuită instalația și va veni una nouă din Polonia după sărbători. Trenul este acum în depoul Grivita, nu are nicio altă problemă.”, a declarat Ștefan Roseanu -directorul Autorității pentru reforma feroviară.

Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru a fi livrat României a ajuns la Curtici, sâmbătă 2 decembrie.

Este primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani și după 40 de ani de la achiziția ultimului tren electric.

Ramele electrice de ultimă generaţie au o capacitate de minimum 300 de călători pe tren.

Acesta era primul din cele 37 comandate de Autoritatea pentru Reforma Feroviară prin intermediul unui proiect european în valoare de 2,4 miliarde de lei, adică circa 480.000.000 de euro.

”Această investiţie va spori semnificativ calitatea serviciilor feroviare de pe principalele coridoare feroviare interregionale electrificate care leagă Bucureştiul de centre de activitate regionale precum Arad, Cluj-Napoca, Constanţa, Braşov, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Craiova, Petroşani şi Suceava.”, spunea Autorității pentru Reformă Feroviară.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE