Reducerea consumului de apă este una dintre recomandările autorităților. Cetățenii pot lua măsuri în viața de zi cu zi pentru a contribui la încetinirea schimbărilor climatice. Iar acest lucru se va reflecta și în facturi mai mici.
”Cred că ar trebuie sa folosim rațional apa oricând, nu doar acum, pentru că este o resursă foarte prețioasă. Din diferite motive, la nivel internațional, cantitățile de apă disponibile vor fi din ce în ce mai mici.
Orice resurse trebuie folosite cu chibzuință, mai ales că se corelează cu reducerea de costuri, facturi, vorbim și de energie să o economisim pentru că este generată tot din anumite resurse, la fel și apa.
Limitarea schimbărilor climatice ține mult de schimbarea de comportament, de un anumit grad de respnsabilitate, trebuie să aibă în centru un parteneriat intre Guvern – care vine cu politici – și cetățeni, care participă activ la implementarea acestor politici și iau măsuri in viața de zi cu zi”, a declarat Alexandra Bocșe, consilier prezidențial pentru Climă.
Valul de căldură resimțit în vestul Europei va ajunge și în România, unde meteorologii estimează o accentuare a disconfortului termic, cu maxime ce vor tinde spre o medie de până la 38 de grade. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Meteorolgii nu exclud ca temperatura să atingă 40 de grade, în vestul și sud-vestul României.
”Temperaturile vor crește. Mâine vom avea 35-36 de grade, prin Banat, Crișana, Oltenia, cu totul izolat și prin vestul Munteniei. La București vor fi mâine 33-34 de grade. Apoi, încet-încet, până la sfârșitul săptămânii, zonele cu peste 35 de grade se vor extinde, în mare parte tot în vest, în sud, apoi și în centru și partea de sud-est a țării. Mai ferită este partea de nord și nord-est a teritoriului. De joi, o să avem temperaturi și de 38-39 de grade, nu este exclus în jurul a 40 de grade, cu o probabilitate mai mare în vest și sud-vest”, a declarat meteorologul Andrei Meda.