În prag de An Nou, descoperim drumul șampaniei, așa cum a fost ea produsă în Vechiul Regat al României, în urmă cu peste 100 de ani. Povestea a început la o fabrică dn Azuga, construită de o familie de sași, în anul 1892, loc pe care îl vom vizita în minutele ce urmează.
Câte bule se află într-o sticlă de șampanie?
Oamenii de știință susțin că numărul acestora s-ar ridica undeva la 50 de milioane. Mai mult, presiunea din interiorul unei sticle de șampanie este de trei ori mai mare decât cea dintr-o anvelopă de automobil. Motiv pentru care nu vă sfătuim să agitați prea tare sticla. Doar dacă doriți să depășiți recordul mondial: cea mai mare distanță parcursă de un dop sărit dintr-o sticlă de șampanie este de 53 de metri.
Numele „șampanie” vine de la regiunea care a consacrat-o: Champagne, din Franța. Despre băutura prețioasă se spune că ar fi fost inventată, din greșeală, în secolul al XVII-lea, de un călugăr, Pierre Perignon. El ar fi fost primul care a studiat procesul fermentării secundare a vinului, adică fermentarea în sticlă cu dop, în timp ce în interiorul sticlei este păstrat, în mod deliberat, și dioxidul de carbon rezultat din fermentare.
Povestea primei șampanii din România Vechiului Regat
În anul 1892, șampania avea să apară și în România Vechiului Regat. În județul Prahova, la Azuga, la acea vreme un cătun cu doar câteva zeci de case. Acolo s-au stabilit membrii familiei Rhein. Cu sprijinul regelui Carol I, aceștia au reușit să construiască prima mare fabrică românească de șampanie.
„La vremea respectivă, se utiliza termenul de șampanie, mai târziu, Franța, așa cum este binecunoscut, a intervenit și, prin intermediul legislației europene, s-a stabilit că celelalte produse similare să poarte denumirea de vinuri spumante”, a explicat Dorin Stănescu, doctor în istorie, autorul volumului ”Șampania regilor”.
Și totuși, băutura produsă de familia Rhein păstra rețeta originală franțuzească, metoda champenoise. De aceea, folosirea numelui șampanie în loc de vin spumant ...nu era greșită.
„Producerea unei șampanii în România a fost privită ca un proces firesc și pe undeva și cu un sentiment de mândrie națională. Și aici intrăm în discuția despre regele Carol I pentru că el este cel care a venit cumva cu această idee la care s-au raliat și frații Rhein, tineri întreprinzători sași veniți din Brașov”, a mai spus Dorin Stănescu, doctor în istorie, autorul volumului ”Șampania regilor”.
Prima fabrică românească de șampanie a devenit faimoasă în epocă. La expoziția universală de la Paris din anul 1900, aceasta a fost medaliată pentru calitatea produselor sale. Fabrica ilustrează de fapt felul în care, la îndemnul Regelui Carol I, a fost creată și încurajată industria națională… a României moderne.
Pentru a afla întreaga poveste a șampaniei în România, am mers la locul potrivit. La Azuga, acolo unde la sfârșit de secol XIX, Wilhelm Rhein și frații acestuia au pus pe picioare afacerea de succes.
Cum se desface corect o sticlă de șampanie
„Cu foarte mare grijă și încet. În primă fază, se dă coșulețul jos, mie ce îmi place să fac, întorc sticla și o rotesc ușor. Și îl simt la mână cum vrea să iasă dopul, forțez un pic și când e aproape aproape să iasă, îl scot ușor”, a precizat Dragoș Grosaru, manager pivnițe de șampanie și vin spumant.
Cum alegem corect paharul din care servim șampania
„În ultima vreme tehnologia paharelor mai ales de spumante a evoluat foarte mult pentru că implică foarte multă fizică, forma pe care o au pentru a capta într-adevăr aromele. De exemplu un pahar mai mare, mai lung de spumant, este gândit așa pentru că atunci când bem, trebuie să dăm capul mult mai pe spate. Și atunci spumantul o să vină în spatele cavității bucale. Și senzația e alta”, a explicat Dragoș Grosaru, manager pivnițe de șampanie și vin spumant.
Procesul de producție a șampaniei românești acum 100 de ani
Din volumul „Șampania Regilor”, semnat de doctorul în istorie Dorin Stănescu aflăm cum se producea șampania la Azuga în urmă cu un veac. În epocă, produsul obținut la fabrica românească era denumit ”produs indigen natural după metoda tradițională franceză” și trecea prin etape de fermentare, pritocire, depozitare, fermentare secundară și degorjare. Tehnici folosite de altfel…și astăzi.
„Aici suntem în etapa de remuaj. Vine după procesul de fermentare când trebuie să mutăm depozitul de drojdie din sticlă în capsă. Pentru a face acest lucru, punem sticlele pe aceste pupitre la un unghi de aproximativ 45 de grade, și timp de 30, 40 de zile, zi de zi, îi facem remuajul. Cam de două ori pe zi. Remuajul în ce constă? Luăm, fiecare sticlă, întoarcem la 90 de grade spre dreapta, și trântim în rastel”, a spus Dragoș Grosaru, manager pivnițe de șampanie și vin spumant.
Șampania produsă la Azuga la sfârșit de secol XIX și început de secol XX a resimțit și ea transformările politice care au avut loc în România. Recunoscută în epocă mai degrabă ca un produs de lux, aceasta a căpătat nu doar nume nou și ambalaj diferit, ci și…alt dop.
„În momentul în care s-a făcut trecerea de la România interbelică la România comunistă, șampania a fost descrisă, găsim acest lucru în presa vremii, este descrisă ca un produs al burgheziei decadente. După ce această încrâncenare a trecut, în anii 70, șampania, vinul spumant, a revenit pe mesele românilor și există inclusive fotografii cu Nicolae și Elena Ceaușescu, la cumpăna dintre ani, ciocnind pahare de șampanie”, a menționat Dorin Stănescu, Doctor în istorie, autorul volumului ”Șampania regilor”.
La 120 de ani distanță de momentul când frații Rhein s-au stabilit la Azuga, șampania și vinul spumant încă sunt cele mai spectaculoase băuturi în momentele de sărbătoare.
