Meteorologii au prelungit până miercuri dimineață avertizarea de ploi valabilă pentru întreaga țară.
Potrivit ANM, în următoarele trei zile temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării. Se vor acumula cantităţi de apă local de 15-20 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp, luni (17 aprilie) în Banat, Oltenia, Muntenia, precum şi în zonele montane, iar marţi (18 aprilie) îndeosebi în sud-est. Pe arii restrânse vor fi descărcări electrice şi grindină.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h în sud.
Cum va fi vremea în București
Şi la Bucureşti cerul va avea înnorări, temporar va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă în medie de 10-20 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, trecător cu rafale de până la 40-50 km/h.
Temperaturile maxime vor fi de 15-16 grade, iar cele minime de 7.-9 grade. Până spre sfârşitul săptămânii temporar va mai ploua, în general moderat cantitativ, în majoritatea zonelor, precizează ANM.