Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Reguli schimbate pentru păcănele. Patronii își pot păstra afacerile doar dacă își mută aparatele în orașele mari

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a schimbat regulile pentru păcănele, în doar câteva ore. Inițial, a anunțat că sălile de jocuri vor putea funcționa în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori cât timp au licență - adică încă un an. După câteva ore, a revenit cu o precizare: patronii vor putea să își păstreze afacerile doar dacă își mută aparatele în orașele mari.

Regulile pentru păcănele, schimbate în câteva ore

„Sentimentul e că bagi 10 lei și dintr-o dată te poți trezi cu un milion. Și cu un milion faci o treabă”.

Localnic: „În Segarcea, nu s-au mai deschis decât de pariuri și pentru funeralii”.

Proprietarul unei săli de jocuri din Segarcea, județul Dolj, a reușit să reînnoiască autorizația cu un an, chiar înainte să intre în vigoare noua lege. La fel ca el au făcut mulți.

 Discuție într-o sală de jocuri:

Sunt licențele valabile un an de zile. Asta înseamnă încă un an?

Încă un an, da.

Cătălin Burtea, administrator sală de jocuri: „Era absurd să închidă așa, de pe o zi pe alta, cred eu. Dar, dacă le-ar scoate la nivel național, ar fi bine, nu? Nu doar în localitățile mici”.

Orașul Segarcea are 7000 de locuitori și zece săli de jocuri de noroc.

Corina Dumitru, director SVSU Primăria Segarcea: „Toate au acele slot-machine și, din câte știu, sunt destul de des frecventate”.

Inițial, Oficiul care supraveghează și controlează industria a anunțat că sălile pot rămâne deschise cât timp au autorizație de funcționare. După câteva ore, a revenit cu o completare. Mai exact, cei care dețin licențe vor putea să își mute aparatele de tip slot-machine în localități cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori.

Gheorghe-Gabriel Gheorghe, șeful Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc ONJN: „O lege nu poate fi aplicată retroactiv. Societățile au niște autorizații în curs care sunt un drept câștigat, pe parcursul anului ele expiră în funcție de fiecare lună în parte”.

Localnic: „Dacă le inchide, e bine. Pentru că nu ne mai pierdem bani aici”.

Localnic: „Familiile le mor de foame în casă și ei pierd banii pe la păcănele”.

Parlamentarii opoziției critică inclusiv Oficiul pentru Jocurile de Noroc pentru că ar fi eliberat autorizații.

Diana Stoica, parlamentar USR: „Mizeria supremă - dacă mă întrebați pe mine - vine din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, care a venit acum câteva zile și a anunțat public operatorii să stea liniștiți, că nu se schimbă nimic. Aceste autorizații se dau pe un an și știm cu toții că discuții au existat în spațiul public, deci operatorii s-ar fi putut autoriza chiar cu câteva zile înainte de a intra în vigoare, deci să aibă un an full”.

În acest moment, în orașele mici există 28.000 de aparate care au autorizații de funcționare. Operatorii vor trebui să mute punctele de lucru dacă vor să își păstreze afacerile.

Gheorghe-Gabriel Gheorghe, șeful Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc ONJN: „O să începem să facem verificări. Nu vom reuși să ajungem în toate localitățile, dar ne bazăm foarte mult și pe sesizările făcute de către ceilalți agenți economici care și-au retras aparatele”.

Firmele care nu își vor închide activitatea riscă revocarea licenței pentru toate punctele de lucru din țară.

Știrea inițială:

Păcănelele, greu de interzis în localitățile cu mai puțin de 15.000 de oameni, până nu le expiră licența

Păcănelele sunt greu de scos din comunele și orașele cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Legea care a intrat în vigoare, lasă operatorii de jocuri de noroc să funcționeze atât timp cât au licență valabilă pentru aparatele de tip slot-machine. Sunt mii de operatori care au astfel de licențe și pot să își desfășoare activitatea în continuare și în localitățile cu interdicție, până la expirarea acestora - spune șeful Oficiului Național al Jocurilor de Noroc.

Legea anti-păcănele a intrat în vigoare, astfel că jocurile de noroc nu vor mai fi în localitățile cu mai puțin de 15 mii de locuitori. După ce a fost uitată prin sertarele Parlamentului luni întregi, a trecut pe repede-nainte de comisii și de plen. Cu toate acestea, legea care trimite aparatele de tip slot-machine la marginea comunelor și micilor orașe nu se atinge, însă, de București și de orașele mari.

Mai mult decât atât, conform legii care a intrat în vigoare în cursul zilei de duminică, 28 aprilie, firmele trebuie să îndeplinească noile condiții abia la reautorizare.

Sunt mii de firme care s-au autorizat treptat, deci își vor închide activitatea pe rând, potrivit unei declarații pentru Euronews România a șefului Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, care a transmis și că au fost deja constituite echipe mixte care vor merge în control pentru a vedea dacă se respectă legea.

Vor fi închise în următoarele două luni cel puțin 4.000 - 5.000 de firme, iar până la final ar trebui să își închidă activitatea peste 28.000 de companii care operează jocuri de noroc în orașele și comunele care au mai puțin de 15.000 de locuitori. Acest lucru înseamnă că, dacă s-ar respecta noua lege, ar dispărea de pe piață în jur de o treime dintre operatorii care asigură jocuri de noroc.

Potrivit noii legi, atunci când o firmă se reautorizează nu mai poate să funcționeze în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori dacă vorbim despre săli care oferă jocuri de noroc sau inclusiv săli de pariuri care au cel mult cinci aparate de tip slot-machine. Cei care nu vor respecta noua lege riscă să le fie revocată activitatea chiar și în alte locații, iar asta ar putea să însemne pierderi de sute de mii de euro pentru companiile care au foarte multe aparate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE