Cinci trupuri neînsuflețite au fost găsite pe iahtul care s-a scufundat luni în Sicilia. Patru au fost aduse la mal. Totodată a fost stabilită identitatea a doi dintre pasageri: magnatul britanic Mike Lynch și fiica sa Hannah, în vârstă de 18 ani. Însă operațiunile continuă, pentru că mai trebuie recuperată o victimă a naufragiului și o alta rămâne dispărută.
Nici acum nu se știe cum anume s-a produs naufragiul de luni. Unii experți vorbesc despre o așa-numită lebădă neagră, un eveniment neprevăzut. În acest caz, elementul declanșator ar fi un fenomen meteorologic atât de rapid încât nu le-a lăsat timp celor de pe vas să reacționeze.
Skip Novak, navigator: „Întregul incident este, cred, fără precedent. Se poate ca vântul să fi fost atât de puternic încât a provocat o vibrație, care duce la ceea ce numim armonici, adică o vibrație foarte specială, care ar fi putut fie să îndoaie catargul, fie să rupă unul dintre fitinguri de pe un cablu, una dintre velele care învăluie catargul și este nevoie doar ca unul dintre aceste știfturi sau fitinguri să se rupă, ca apoi catargul să piardă susținerea și să cadă într-o parte.”
Ce este un eveniment de tip „lebădă neagră” și cine a popularizat termenul
Termenul „eveniment de tip lebădă neagră” a fost popularizat în anul 2001 de către Nassim Nicholas Taleb, un eseist de origine libanezo-americană, și descrie evenimente neprevăzute din domeniul financiar care au consecințe în cascadă, cum ar fi criza dotcom din anul 2000, bula speculativă care a zdruncinat piețele de capital.
Ulterior, acesta metaforă a fost folosită și în contextul evenimentelor istorice sau al evenimentelor semnificative de securitate națională.
În luna martie, prăbușirea podului ”Francis Scott Key” din Baltimore a fost considerată un eveniment de tip ”lebădă neagră” către comentatorii de extremă. De altfel, acest termen este promovat de adepții teoriei conspirației despre ”statul paralel”.
Căpitanul iahtului Bayesian, despre primele momente după declanșarea furtunii: „Unul dintre oaspeţii noştri a văzut o rachetă de semnalizare”
Mike Lynch, supranumit și Bill Gates al Marii Britanii, se afla pe superiahtul său, împreună cu familia, cu parteneri, cu avocatul său, dar și cu Jonathan Bloomer, președintele consiliului de administrație al băncii americane Morgan Stanley International.
Alături de ei serba victoria de anul trecut într-un proces intentat de Hewlett-Packard. Miliardarul în vârstă de 59 de ani fusese acuzat că și-a supraestimat compania vândută către HP. Printre cei 15 care au supraviețuit se numără și soția lui Lynch.
Căpitanul vasului care i-a salvat a povestit că iahtul de lux era acostat la aproximativ un kilometru de portul Porticello, în largul coastei siciliene. Navele din zonă s-au confruntat cu o furtună ce s-a format extrem de rapid.
Garda de coastă susține că a fost vorba de o trombă de apă. Abia după ce lucrurile s-au mai liniștit, căpitanul a observat că cineva avea nevoie de ajutor.
Karsten Borner, căpitanul vasului: „Unul dintre oaspeţii noştri a văzut o rachetă de semnalizare, şi apoi am văzut și noi o rachetă de semnalizare, ne-am luat barca şi am mers în acea direcţie, unde am găsit 15 persoane pe barca de salvare. Le-am scos din barca de salvare și le-am adus cu barca noastră la nava noastră. Am avut grijă de ele până când a apărut garda de coastă”.
Iahtul s-a scufundat la 50 de metri adâncime, ceea ce face ce operațiunile scafandrilor să fie foarte anevoioase. Tot din această cauză, echipele nu pot sta mai mult de 12 minute sub apă.
Simon Rogerson, editor al Scuba Magazine: „Cu cât stai mai mult, cu atât mai lentă trebuie să fie ascensiunea, în esență. În măsura în care se poate, este nevoie de mai multe ore de decompresie pentru a permite azotului să iasă în mod natural din organism. În caz contrar, dacă te ridici prea repede, apare boala de decompresie.”
Superiahtul Bayesian avea 56 de metri și naviga sub pavilion britanic. A fost construit în anul 2008 de o firmă italiană și se remarca prin catargul său masiv de aluminiu, de 75 de metri, unul dintre cele mai înalte din lume. La bord erau 12 pasageri și 10 membri ai echipajului.