Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

”Lebăda neagră”, teoria conspirației despre prăbușirea podului din Baltimore care a invadat Internetul

Comentatorii de extremă dreaptă consideră că prăbușirea podului ”Francis Scott Key” din Baltimore este un eveniment de tip ”lebădă neagră”, un termen promovat de adepții teoriei conspirației despre ”statul paralel” (”deep state”), relatează The Guardian.

"Nimic nu este sigur. Un eveniment de tip «black swan» (lebădă neagră, n.red) este iminent”, a scris influencerul Andrew Tate, pe platforma X, la aproape șase ore după ce un portcontainer s-a ciocnit de podul din Baltimore de peste râul Patapsco.

”Acesta este un eveniment BLACK SWAN”, a afirmat generalul Mike Flynn, fostul consilier pe probleme de securitate națională al lui Donald Trump, pe X.

De asememenea, comentatorul conservator Benny Johnson, activista naționalistă Laura Loomer și mai multe conturi afiliate grupării QAnon au răspândit teoria c-ar fi vorba despre un eveniment de tip ”lebădă neagră” și au sugerat că prăbușirea podului ar avea legătură cu o acțiune teroristă.

”Mie mi se pare intenționat. Un atac cibernetic este probabil. Al treilea război mondial a început deja”, a scris conspiraționistul Alex Jones, pe X.

În schimb, oficialii americani nu consideră că prăbușirea podului a fost intenționată sau c-ar avea legătură cu terorismul. Din primele date, anchetatorii au precizat că nava a pierdut ”capacitatea de propulsie”, motiv pentru care echipajul a pierdut controlul asupra cargobotului.

Ce este un eveniment de tip ”lebădă neagră” și cine a popularizat termenul

Termenul ”eveniment de tip lebădă neagră” a fost popularizat în anul 2001 de către Nassim Nicholas Taleb, un eseist de origine libanezo-americană, și descrie evenimente neprevăzute din domeniul financiar care au consecințe în cascadă, cum ar fi criza dotcom din anul 2000, bula speculativă care a zdruncinat piețele de capital.

Ulterior, acesta metaforă a fost folosită și în contextul evenimentelor istorice sau al evenimentelor semnificative de securitate națională.

În ultimele luni, adepții teoriilor conspirației au preluat acest concept pe care l-au asociat retoricii despre ”statul paralel” (deep state), ceea ce ei consideră a fi o rețea clandestină formată de persoane influente care conduce în secret Guvernul SUA.

De altfel, ”lebăda neagră” s-a numărat printre termenii populari căutați pe Internet, potrivit Google Trends. Încă din decembrie, numărul căutărilor pentru acest termen a crescut semnificativ.

Săptămâna trecută, fostul congresman republican Ron Paul a participat la emisiunea lui Tucker Carlson, fostul prezentator Fox News și un apropiat al fostului președinte Donald Trump, și a avertizat că americanii trebuie să se pregătească pentru un fel de catastrofă de tip lebădă neagră.

În vreme pe teoria conspirației desp prăbușirea podului din Baltimore a luat amploare pe rețelele de socializare, oficialii americani au investigat în continuare posibilele nereguli care ar fi dus la prăbușirea podului din Baltimore, o tragedie pe care primarul orașului a catalogat-o drept o ”tragedie de neconceput”.

Mai mult, Pete Buttigieg, secretarul american al Transporturilor, a atras atenția încă de marți incidentul va avea un impact major asupra lanțurilor de aprovizionare, iar reconstrucția podului va înseamna un cost uriaș.

Șase persoane, muncitori în domeniul construcțiilor provenind din țări din America Latină, au fost date dispărute, iar autoritățile se tem că victimele au murit.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE