Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ligia Deca anunță că Ministerul Educației nu va face reduceri bugetare. ”Are nevoie de investiții suplimentare”

Ministerul Educației nu poate face reduceri bugetare, având în vedere ”nevoia crescută de investiții în Educație și iminența adoptării pachetului de legi ale Educației”. Anunțul a fost făcut miercuri de Ligia Deca, ministrul Educației, care a reiterat că domeniul de care este responsabilă are nevoie de investiții suplimentare.

Ligia Deca a fost întrebată dacă a prezentat planul de reduceri de cheltuieli, așa cum a solicitat premierul Nicolae Ciucă.

”Având în vedere nevoia crescută de investiții în Educație și iminența adoptării pachetului de legi ale Educației, nu am considerat că putem avea reduceri. Din contră, ne așteptăm să avem nevoie din ce în ce mai mult de cadre didactice, consilieri școlari, alți specialiști și am menționat acest lucru.

Din păcate, Ministerul Educației nu poate face reduceri bugetare. Mai mult, dacă vrem să avem un viitor sustenabil, nu putem tăia de la Educație.

Sistemul de Educație are nevoie de investiții suplimentare și am și menționat acest lucru. La rectificare vom veni cu propuneri concrete”, a afirmat ministrul Educației, Ligia Deca.

Concedieri în sistemul public și scăderea veniturilor bugetarilor sunt două dintre măsurile posibil a fi luate de Guvern pentru reducerea cheltuielilor. Este declarația Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, în direct la Euronews România. Jalonul privind legea salarizării unitare în sectorul bugetar trebuie îndeplinit pentru depunerea celei de-a patra cereri de plată din cadrul PNRR, până la sfârșitul acestui an. În lipsa reformelor, plățile din PNRR vor fi doar parțiale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE