Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Legile educației merg la avizare. Dezbaterea publică a adus peste 9.000 de amendamente

Reprezentarea elevilor în consiliile de administrație ale școlilor, modificarea mecanismelor de admitere la liceu, dar și privind organizarea bacalaureatului sunt printre propunerile pe care Ministerul le-a acceptat deja în cadrul dezbaterii publice pe tema legilor educației. Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că până la acest moment au fost trimise către Minister peste 9 mii de amendamente. În timpul dezbaterilor parlamentare vor fi aduse și alte modificări.

Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, a transmis că își dorește ca proiectele celor două legi ale educației să intre în Guvern la începutul lunii septembrie.

„Sunt 1.486 de seturi de propuneri. În câteva minute vom finaliza procesul, vom avea în jur de 1.500 de seturi de propuneri de îmbunătățire a pachetului legislativ „România Educată” - Legea învățământului preuniversitar și superior. Cele 1.486 de seturi totalizează mai mult de 9.000 de amendamente propuse. Acestea sunt de patru categorii: puternic justificate cu argumente, cele care sunt simple solicitări, cele care se repetă în foarte multe seturi de propuneri și cele total antagonice. Toate vor fi analizate cu maximă responsabilitate în zilele ce vor urma, indiferent dacă sunt lucrătoare sau de weekend, așa încât săptămâna viitoare să avem o formă care să poată fi trimisă pe circuitul de avizare, în ministere, Consiliul legislativ și CES. Pe acest parcurs de avizare se vor formula observații din partea acestor structuri avizatoare. Observațiile vor trebui să fie incluse în lege și vom avea a III-a formă a proiectelor de legi. Acum lucrăm la cea de a doua. În această formă, proiectele celor doua legi vor intra în Guvern, sperăm, la începutul lui septembrie. Odată adoptate în Guvern, vor fi transmise Parlamentului. Sunt trei etape majore de îmbunătățire a acestor două propuneri legislative elaborate de Ministerul Educației, pe baza raportului proiectului ”România Educată”, a spus Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a mai vorbit despre o serie de priorități pe care ministerul Educației le are în această perioadă.

Sorin Cîmpeanu a vorbit despre decizia de a iniția o nouă ordonanță de urgență prin care să crească numărul de școli care beneficiază de programul Masă Caldă în școli. Elevii care au cea mai mare nevoie ar trebui să beneficieze de acest program, potrivit ministrului Educației. Numărul școlilor nu a fost încă stabilit.

O a doua preocupare a ministerului Educației este aceea a îmbunătățirii și a promovării ordinului de ministru care precizează condițiile de acordare a burselor.

„Este nevoie de revizuirea ordinului de ministru ca bursele sa ajungă, într-adevăr, la acei elevi care au nevoie, din perspectivă socială sau la acei elevi care fac performanță școlară”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

„O altă preocupare este aceea de centralizare a propunerilor pentru apelul care va fi lansat în curând  pentru consorții de învățământ dual. Este vorba de un apel de 338 de milioane de euro care se constituie într-o punte de legătură între învățământul preuniversitar și învățământul universitar, între școală și operatorii economici, între școală și unitățile administrativ-teritoriale. Apelul pentru finanțarea acestor consorții este extrem de important”, a mai spus ministrul.

Alte priorități pe lista ministerului Educației le reprezintă pregătirile pentru începerea anului școlar în data de 5 septembrie, finalizarea apelului pentru școlile pilot, care vor putea fi finanțate dintr-un buget de 12 milioane de euro și suplimentarea de posturi în învățământul primar, gimnazial, în creșe și grădinițe.

„O altă prioritate o constituie alocarea de posturi didactice pentru acele creșe preluate în sistemul de educație și pentru acele grădinițe noi care au fost construite, din fericire, în mai multe locații din țară, nu numai în București, unde există deja nouă grădinițe noi care au și componentă de creșă, dacă nu mă înșel. Toate aceste investiții într-o infrastructură școlară atât de necesară și cerută are nevoie de posturi. Numărul de posturi pe care îl are disponibil ministerul Educației în acest moment va fi distribuit integral astăzi, conform cererilor. Din păcate ceea ce are ministerul Educației azi, din perspectiva numărului de posturi, este departe de a acoperi necesarul. Drept urmare s-a decis inițierea unei hotărâri de guvern pentru suplimentarea numărului de posturi din unitățile de învățământ preuniversitar. Facem analiza pe fiecare județ a solicitării pentru fiecare post cerut în plus și, în condițiile în care se justifică, vom iniția o hotărâre de guvern pentru suplimentarea posturilor”, a spus ministrul educației.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE