Armata Română are prima escadrilă de F16 și așteaptă acordul Guvernului american pentru achiziția a 48 de avioane F-35. Mai multe avioane de luptă din dotarea forțelor armate au putut fi văzute ieri pe cerul Capitalei cu ocazia Zilei Aviației. Este singura zi când îi vedem laolaltă pe piloții civili și militari survolând cerul capitalei.
Armata Română a defilat cu vedetele Forțelor Aeriene Române: avioanele de vânătoare F-16. În total 16 aeronave au survolat cerul capitalei de Ziua Aviației, printre care avioane și elicoptere ale Ministerului Român de Interne, Serviciului Român de Informații sau Aeroclubul României.
Cei mai impresionați de spectacolul aerian au fost copiii:
Copil: Cele mici ca fac mai mult zgomot și sunt preferatele mele.
Reporter: Ce ți s-a părut interesant?
Copil: Avioanele când au survolat cerul și când au trecut militarii de la regimentul 30.
Din 2021, România are prima escadrilă de avioane F-16
Aceasta cuprinde 17 avioane de luptă.
Din dotarea forțelor aeriene fac parte și alte 9 avioane, primele sosite din lotul de 32 de aeronave la mâna a doua pe care statul român le cumpără din Norvegia.
Se va face începând cu anul 2030 o trecere către F-35. Este nevoie de un acord al SUA, în toamnă, ca aceste avioane să fie livrate către România. Deja a fost aprobat bugetul care este unul uriaș. Achiziția însumează 6,5 miliarde de dolari, pentru că e vorba de 48 de avioane de tip F-35, din generația a 5-a.
La noi în țară se află cantonați în prezent militari finlandezi, care execută misiuni de poliție aeriană împreună cu piloții români. Aceștia au fost invitați și ei să survoleze de Ziua Aviației cu avioanele F-18 Hornet.
Ion Oprișor – consilier prezidențial: Forțele sunt omogene și rezultatele deosebite. România se află în prima linie de apărare a Alianței și continuă să fie pilon și aliat de încredere pentru descurajarea pe planul estic. În acest context, cu atât mai mult e importantă contribuția forțelor aeriene.
Potrivit indexului Global Firepower, care compară capacitatea de război a diferitelor țări, România se află pe locul 47 în lume pe o listă alături alte 145 de state și ar putea urca în clasamentul celor mai puternice armate din lume în urma achizițiilor făcute.