Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum arată o zi din viața unui vânător de furtuni din România. Pasionații străbat și sute de km ca să ajungă la ele

În vreme ce majoritatea dintre noi ne grăbim să ajungem la adăpost atunci se apropie o furtună, alții se urcă în autovehicule și pleacă exact acolo unde natura este mai violentă. Deja de ani de zile, activitatea „vânătorilor de furtuni” devine din ce în ce mai vizibilă: cel mai mare grup de pasionați de la noi a depășit o sută de mii de membri.

Vânătorii de furtuni din România

Extraordinar! Frumos, frumos, frumos! E o energie aici de s-a terminat.

Suntem în proximitatea lacului Mihăilești, din județul Giurgiu!

O scenă dintr-un spectacol pe care cei mai mulți îl admiră din spatele ferestrelor închise. Vânătorii de furtuni, în schimb, ocupă primele locuri de lângă scenă.

Ce de front e acolo... Hai după ea, hă?

Pe grupul lor de Facebook, „Furtuni România”, zeci de mii de fotografii și videoclipuri stau mărturie pentru pasiunea lor. Cele mai multe sunt cadre pregătite cu grijă, planificate zile întregi și pentru care, de multe ori, pasionații străbat sute de kilometri.

Ar fi în față, acolo! Nu?

Ar trebui!

Altele sunt clipuri scurte, făcute pe loc, doar cu telefonul. Imaginile surprind momentele în care natura se dezlănțuie.

Răzvan Botăreanu, administratorul grupului Furtuni România: Ne atrage structura unui nor, ne plac și fulgerele, deși sunt mai periculoase, contează foarte mult și compoziția, și locul pe care ți-l alegi, unde să fotografiezi, să imortalizezi astfel de momente.

Răzvan Botăreanu conduce cea mai mare comunitate de pasionați, cu peste 100.000 de membri. Lucrează într-o corporație, iar pasiunea i-a devenit deja de opt ani al doilea job. Planificarea este elementul-cheie și totul pleacă de la modelele de prognoză, spune el.

Răzvan Botăreanu: Te uiți și mâine, apare mai tare sau dispare, se intensifică, se... tot așa. Un interval ce ține mai mult de 72 de ore este loterie totală. Sunt multe ingrediente care stau la baza planificării unei vânători de furtuni, în mod cert.

Armele vânătorilor de furtuni sunt laptopurile, telefoanele, aparatele foto și dronele.

Răzvan Botăreanu: În harta asta, o furtună care merită fotografiată probabil că ar fi în vestul Franței... Asta raportându-mă strict la intensitatea precipitațiilor, pentru că legenda ne spune că, pe măsură ce precipitațiile sunt mai intense, coloritul va deveni cumva mai cald.

Răzvan Botăreanu, administratorul grupului Furtuni România: Cu câteva zile înainte, încercăm să vedem absolut orice rulare a oricărui model numeric de prognoză. Evident, se conturează așa, în linii mari, în tușe groase, se conturează un scenariu. În ziua evenimentului, ne vom folosi de imaginile satelitare. Ele sunt cele mai bune, renunțăm la modele - nu că nu sunt de actualitate, ci pentru că satelitul îți oferă cele mai curate imagini și cele mai concrete.

În ultimii ani, odată cu schimbarea climei, furtunile de la noi au început să semene cu cele văzute până acum doar peste ocean.

Răzvan Botăreanu, administratorul grupului Furtuni România: De când urmăresc propriu-zis aceste furtuni și până în momentul vorbirii, mi-e greu să determin dacă s-a schimbat radical evoluția vremii. Dar ce nu putem contesta este că se încălzește ușor-ușor vremea și în România, ca și peste tot de altfel, și cum spuneam și mai devreme, căldura fiind una dintre cele mai importante catalizatoare în dinamica unei furtuni, e normal ca și manifestările, prin natura lor, devin cumva mai intense, nu neapărat violente.

Uneori, vremea joacă și feste. A fost și cazul fenomenului care a ocolit Bucureștiul zilele acestea, denumit eronat „ciclonul Ashley”.

Răzvan Botăreanu: Ar fi putut fi un ciclon, nu a fost să fie, pentru că nu s-a adâncit atât de tare, nu am avut isobare închise pe hărțile sinoptice. Pe noi ce ne-a ferit, ne-a ferit deplasarea rapidă a acestui talveg.

Noțiunea de „vânător de furtuni” nu este una nouă. Activitatea a fost recunoscută pentru prima oară în anii '50, în Statele Unite. David K. Hoadley, un american născut la finalul anilor '30, este considerat pionierul domeniului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE