Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce firmă va construi lotul 3 al Autostrăzii Moldova. Anunțul ministrului Transporturilor despre drumul finanțat prin PNRR

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat joi că a fost desemnat câștigătorul ultimului lot al Autostrăzii Moldova (A7), proiect de infrastructură finanțat prin PNRR. Este vorba despre acelaşi constructor român care a câştigat și celelalte două loturi ale secţiunii Bacău-Paşcani.

„A fost desemnat câştigătorul ultimului lot al A7 (Autostrada Moldova), finanţat prin PNRR! Lotul 3 (Mirceşti-Paşcani) a fost adjudecat de acelaşi constructor român care a câştigat şi celelalte 2 loturi ale secţiunii Bacău-Paşcani”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Lotul 3 al autostrăzii A7. În cât timp trebuie să fie gata drumul

Ministrul Transporturilor a precizat că, pentru finalizarea lucrărilor pe cei 28 de km, constructorul are la dispoziție 30 de luni. Contractul are o valoare de 1,76 miliarde de lei (fără TVA).

„Pe traseul acestui lot vor fi construite inclusiv 38 de poduri şi pasaje. Procedura de semnare a contractului poate fi demarată după 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii. În acest moment toate cele 13 loturi finanţate prin PNRR ale Autostrăzii Moldova (A7), cu o lungime totală de 320 de km, au constructori desemnați”, a detaliat Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, contractele pentru construcţia a șapte loturi au fost deja semnate, iar patru loturi sunt în construcție.

Anunțul oficial al CNAIR despre Lotul 3 - Mircești – Pașcani din Autostrada Moldovei

După evaluarea ofertelor, CNAIR a anunțat că firma care va construi Lotul 3, Mircești – Pașcani (județul Iași) din autostrada Bacău - Pașcani, parte a A7 (Autostrada Moldovei) este asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL.

Lucrările la lotul 3 trebuie să fie gata în doi ani și jumătate (30 de luni). Tronsonul de 28,09 kilometri va beneficia de perioadă de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE