Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce este noradrenalina, medicamentul din cauza căruia un pacient a murit la spitalul Sfântul Pantelimon. Medic ATI: Poate provoca și moartea

Medicii de la spitalul Sfântul Pantelimon acuzați că au provocat intenționat moartea unui pacient sunt în fața magistraților procurorii cer arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Și asistenta acuzată de mărturie mincinoasă a fost audiată astăzi dar a fost pusă sub control judiciar.

Ce este noradrenalina

Noradrenalina este administrată pacienților pentru a le menține tensiunea arterială în limite normale.

De obicei, aceasta vine în fiole de 1 sau 2 mg, sub diverse forme farmaceutice. Noradrenalina nu se administrează niciodată direct, o fiolă întreagă unui pacient, ci se diluează. Fiecare spital trebuie să urmeze un protocol specific.

De exemplu, 1 mg de noradrenalină se diluează în 50 ml de ser fiziologic într-o seringă de 50 ml, care apoi se plasează în injectomat. Medicul stabilește doza, care poate varia între 10 nanograme pe kilogram de corp pe minut și 1000 nanograme.

Medic ATI: Poate să determine inclusiv decesul pacientului

Dorel Săndesc a detaliat pentru Euronews România utilizarea și riscurile noradrenalinei în tratamentele de urgență.

Acesta a subliniat că, în situații critice, dozele de noradrenalină pot varia semnificativ pentru a menține tensiunea arterială a pacienților în stare de șoc. Cu toate acestea, dozele mari pot deveni periculoase și pot conduce chiar la deces.

”Aici este într-adevăr cheia medicală a acestui caz, pentru că noi nu cunoaștem toate celelalte date. Din acest punct de vedere, datele științifice, medicale, standardele de practică medicală, toate arată că noradrenalina are o gamă, o plajă foarte mare de doze.

De la doza minimă, la doza maximă e o diferență de 30 de ori mai mare. Spre deosebire de alte medicamente care spre exemplu se dă o singură doză la șase-opt ore.

Ea e recomandată pentru menținerea tensiunii la pacienții șocați, cum este și cazul aflat în anchetă. Peste dozele recomandate standard, atunci când nu se reușește ridicarea tensiunii, se acceptă doze mari, mult mai mari decât dozele standard, pe o perioadă scurtă de timp în așa numitele forme de șoc refractar. Așa a fost și cazul pacientului din anchetă.

Recomandările spun clar că dacă nu se reacționează la aceste doze mamut se recomandă revenirea la dozele uzuale, ceea ce au făcut și medicii noștri. De ce se recomandă asta? Pentru că noradrenalina în doze foarte mari este ea însăși foarte periculoasă.

Ea poate să determine inclusiv decesul pacientului, acționând direct pe inimă și pe vase. Poate face fibrilație, poate face stop cardiac.”, a declarat Dorel Săndesc, pentru Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE