Din Irlanda până în Croația și din Arctica până în Marea Mediterană, Europa a avut parte de episoade de vreme extremă în 2022, iar experții avertizează că fenomenele extreme ar putea deveni o nouă normalitate, potrivit euronews.com.
Climatologul Valerie Masson-Delmotte, de la Laboratoire des Sciences du Climat et de l'environnement, a declarat că în Franța s-a înregistrat o secetă extremă, dar acesta a fost doar un exemplu.
„În sud-vestul Franței au avut loc incendii de vegetație, care au fost incredibil de greu de stăpânit, la fel și în Portugalia, deci pentru mine nu a fost o surpriză, dar în același timp a fost foarte trist și, de asemenea, sincer, aveam date care arătau că aceste evenimente vor deveni mai intense, dar societățile noastre nu erau pregătite pentru ele. Pentru mine, vara anului 2022 a însemnat cu adevărat materializarea unui nou climat”, a explicat climatologul.
2022 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în multe țări europene
Și, poate că nu este surprinzător, dar 2022 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în multe țări europene.
Locul pe care îl ocupă anul 2022 în topul celor mai călduroși ani, în funcție de țară:
Glaciologii sunt îngrijorați de impactul pe care aceste schimbări îl au asupra zonelor mai reci ale Europei. Aceștia spun că sezonul de iarnă 2021-2022 a fost foarte secetos, în special în partea sudică a Alpilor, aproape fără precipitații între lunile decembrie și martie.
„Cantitatea scăzută de zăpadă înseamnă că la sfârșitul iernii am avut un strat de zăpadă foarte subțire pe ghețari și acesta este, desigur, un început foarte prost pentru a intra în sezonul cald”, a declarat Matthius Huss, climatolog.
Climatologul a mai adăugat că Alpii elvețieni au pierdut astfel 6% din volumul total de gheață rămas.
„Am avut o cantitate mică de zăpadă în timpul iernii și apoi temperaturi foarte ridicate în timpul verii, deci valuri continue de căldură. Această combinație este cel mai rău lucru care se poate întâmpla ghețarilor, iar acest lucru a dus la pierderi de gheață absolut record, pe care nu le-am mai văzut niciodată”, a mai spus acesta.
La jumătatea Atlanticului, în cel mai înalt punct al Groenlandei, a plouat, în loc să ningă, pentru al doilea an consecutiv.
Serviciul Copernicus privind schimbările climatice urmărește cele mai recente date. Acesta arată că, în decembrie 2022, Europa se afla cu 0,9 grade Celsius peste media perioadei 1991-2020, dar au existat diferențe semnificative între nordul și sudul continentului.
Rekjavijk a înregistrat cea mai scăzută temperatură din 1918
În Insulele Britanice și Islanda a fost foarte frig, Reykjavik înregistrând cea mai scăzută temperatură din 1918.
Dar în jurul Mediteranei situația a stat altfel, unde luna decembrie a fost excepțional de caldă.
Schimbările climatice au, de asemenea, un impact devastator asupra sănătății unora dintre cei mai vulnerabili cetățeni ai Europei.
Potrivit datelor, vara trecută s-au înregistrat peste 20.000 de decese în Europa, ca urmare a temperaturilor neobișnuit de ridicate. Cele mai afectate țări au fost Spania și Franța, dar și Regatul Unit.