Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Topul țărilor din Europa care se confruntă cu cele mai mari amenințări, din cauza schimbărilor climatice

2022 a fost un an plin de fenomene meteo extreme, care au afectat întreaga Europă. De asemenea, continentul s-a confruntat cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani în această vară, urmată de inundații periculoase în anumite zone.

Consecințele acestei vremi extreme au fost grave. Autoritățile franceze, de exemplu, tocmai au estimat că valurile de căldură din acest an au provocat peste 2.816 decese, potrivit euronews.com.

Oamenii sunt din ce în ce mai preocupați de locuințele lor

Pe lângă grija pentru viețile lor, oamenii sunt din ce în ce mai preocupați și de locuințele lor.

Având în vedere impactul potențial asupra industriei asigurărilor, site-ul de comparare a prețurilor din Marea Britanie, ComparetheMarket, a întocmit o listă cu cele 10 țări europene în care casele sunt cele mai vulnerabile.

Spania se află în fruntea listei celor mai vulnerabile țări din acest punct de vedere, pierzând anual 1.694 de hectare de teren din cauza incendiilor de vegetație, conform calculelor analiștilor.

Ei au analizat o serie de factori pentru a oferi fiecărei țări un scor general climatic, iar Spania a fost, de asemenea, împinsă în fruntea listei de nivelurile sale de poluare a aerului.

Însă, Portugalia este cea care suferă cel mai mult de pe urma incendiilor, cu o medie de 2.444 de hectare de teren ars, pe an. Inevitabil, unele case sunt în zone cu risc ridicat.

Serbia este țara europeană cu cel mai mare risc de inundații cauzate de ploile abundente. Acest lucru o situează pe primul loc în ceea ce privește daunele cauzate locuințelor.

În general, Bosnia și Herțegovina s-a clasat pe locul al doilea pe lista ComparetheMarket, atât din cauza numărului mare de incendii, cât și de inundații.

Iar Marea Britanie s-a clasat pe locul al treilea, având o calitate slabă a aerului și un nivel ridicat de poluare.

Cum îți poți proteja casa?

ComparetheMarket îi sfătuiește pe proprietarii din zonele predispuse la inundații să înlocuiască podelele din lemn cu alternative mai rezistente, cum ar fi plăcile ceramice. Repoziționarea prizelor și a aparatelor electrice departe de sol este, de asemenea, recomandată.

Site-ul mai precizează că jaluzelele sau rulourile reflectorizante sunt o modalitate bună de a combate căldura soarelui.

Asigurarea gardurilor, ușilor și stâlpilor este importantă în caz de vânt puternic.

Firește, compania are câteva cuvinte de avertizare și atunci când vine vorba de furnizorii de asigurări.

Aceasta sfătuiește oamenii din zonele cu risc ridicat să verifice dacă asigurarea de locuință acoperă daunele provocate de inundații atât asupra clădirii, cât și asupra conținutului acesteia, deoarece acest nivel de acoperire variază de la un furnizor sau altul”.

Așadar, verificați secțiunile referitoare la dezastrele naturale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE