RĂZBOI
Reacția atacantului Karim Benzema, după ce a fost acuzat de ministrul de Interne că ar avea legături cu Frăția Musulmană
Acuzația lui Darmanin, citată de Le Figaro, vine după ce fostul star a lui Real Madrid, care este legitimat acum la Al-Hilal, a transmis un mesaj de susținere față de populația din Gaza, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Premierul israelian Netanyahu l-a numit pe Ciolacu ”Brother Marcel”. Ce tip de relație are România cu Israelul și țările arabe, de fapt, potrivit experților
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, și Răzvan Pantelimon, analist de politică externă, au vorbit la Euronews România despre relația pe care țara noastră o are și ar trebui să o aibă cu Israelul și cu statele arabe.
Ambasada SUA din Beirut continuă să fie atacată de pro-palestinieni. Diaconescu, fost ministru de Externe: „Astfel de incidente vor mai fi”
Continuă protestele în lumea arabă. Mai mulți manifestanți au aruncat, miercuri, cu pietre înspre forțele de ordine, în timpul unei demonstrații de solidaritate cu poporul palestinian din Gaza, în apropierea ambasadei SUA din Aukar, o suburbie nordică a Beirutului, Liban, potrivit AP.
500 de oameni, uciși într-o explozie la un spital din Gaza. Autoritățile palestiniene acuză Israelul. Cum răspunde armata israeliană
Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, condus de Hamas, a declarat că cel puțin 500 de persoane au fost ucise într-o explozie la un spital din orașul Gaza, pe care a pus-o pe seama unui atac aerian israelian.
Războiul Israel-Hamas, ziua 12. Joe Biden anunță un acord cu Israelul care permite intrarea ajutoarelor umanitare pentru palestinienii din Gaza
Președintele american Joe Biden a ajuns miercuri la Tel Aviv, în 12-a zi a războiului Israel-Hamas. Liderul de la Casa Albă a fost întâmpinat de premierul israelian Benjamin Netanyahu
Ambasadoarea SUA în București, despre războiul din Israel: "Cred că vor exista două state". Va fi redus ajutorul acordat Ucrainei?
Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în România: "Nu este clar ce ar însemna asta (n.r.: extinderea războiului), dar cu siguranță nu este ceva ce dorim să vedem."
Războiul Israel-Hamas, ziua 11. Cel puțin 500 de morți la un spital bombardat, susține Ministerul Sănătății din Gaza. Ce spune Israelul
Ministerul Sănătății din Gaza susține că armata israeliană ar fi bombardat un spital, provocând moartea a cel puțin 500 de oameni, scrie Euronews. Pe de altă parte, Israelul neagă orice implicare și vorbește despre o posibilă lansare eşuată a unei rachete palestiniene.
Medicii palestinieni din Gaza se luptă să salveze cât mai multe vieți. "De atâtea ori aud victimele țipând, dar nu pot face nimic"
Medicii din Gaza fac eforturi pentru a salva cât mai multe vieți, în contextul în care accesul la apă, energie electrică și combustibil este blocat. Salvatorii ajung cu greu la victimele prinse printre ruine.
Jurnalista care a făcut ultimul interviu cu Yasser Arafat explică războiul Israel-Hamas: „Nu e nici religios, nici etnic”
Cristina Liberis, jurnalista care a realizat ultimul interviu cu liderul palestinian Yasser Arafat, în 2004, a vorbit despre războiul Israel-Hamas și a explicat ce diferențe există între atunci și acum, când vine vorba despre aceste tenisiuni violente.
Un minut și jumătate. Atât au la dispoziție civilii din Ierusalim ca să fugă în adăposturi și să scape cu viață: „În primele zile erau și șase atacuri pe zi”
Sarah Meltzer Golan, o violonistă israeliană de origine română, care trăiește în Ierusalim de mai bine de 37 de ani, a vorbit despre situația ultimelor zile de acolo.
Vladimir Putin a discutat întâia oară cu premierul israelian Netanyahu despre conflictul cu Hamas și a transmis „condoleanțe”
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat luni, pentru prima dată, la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre conflictul cu Hamas şi l-a informat despre discuţiile purtate cu lideri regionali şi cu Autoritatea Palestiniană, relatează AFP.
Fâșia Gaza rămâne fără apă, alimente și combustibili. Oprirea generatoarelor ar însemna un „risc imediat” pentru mii de pacienţi
Produsele esenţiale - apa, alimentele şi combustibilii - sunt pe terminate în Fâşia Gaza, în timp ce mii de palestinieni se refugiază spre sudul acestui teritoriu pentru a evita ofensiva israeliană aşteptată, au declarat luni angajaţi ai ONU, potrivit dpa, citat de Agerpres.
Războiul Israel-Hamas, ziua 10. Refugiații, blocați la punctul de frontieră Rafah. Armata israeliană anunță că a eliminat 6 lideri Hamas
Zeci de familii din Fâșia Gaza s-au adunat la Rafah, punctul de trecere a frontierei spre Egipt. Acesta rămâne închis, în pofida negocierilor între SUA, Egipt și Israel.
Ce simte un părinte român când știe că fiica lui luptă într-un război sângeros? Un tată înlăcrimat povestește: „Baza ei a fost sub focul Hamas / I-am spus să aibă grijă de viața ei”
Fiica unui fost jurnalist român, stabilit de ceva timp în Israel, luptă de partea armatei Israelului împotriva Hamas. Tânăra, care are în jur de 20 de ani, este într-o bază militară aflată foarte aproape de Rafah, noul punct fierbinte al războiului, singurul care permite ieșirea din Gaza spre Egipt.
Cum ar putea fi soluționată criza ostaticilor în războiul din Israel. 10 reprezentanți ONU au fost uciși. C. Diaconescu: "Nu se poate negocia cu Hamas"
C. Diaconescu: "Nu se poate negocia cu Hamas, trebuie să fie constrânși într-o formă sau alta, cel puțin legat de propria populație pe care afirmă că o susțin"
Război Israel-Hamas. Analist: „Guvernele au propriul lor interes de a folosi politic acest episod sau nu, în funcție de cum le dictează interesele”
Oana Popescu Zamfir, analist politic și director Global Focus, a fost întrebată la Euronews România, printre altele, despre ce rol mai are și ce poate rezolva diplomația în această situație de conflict, în cea de-a zecea zi a războiului Israel-Hamas.
”O vreau înapoi acum”: Familiile ostaticilor deținuți de Hamas cer eliberarea imediată a acestora
Membrii familiilor a zeci de ostatici răpiți de militanții Hamas au protestat sâmbătă în fața Ministerului israelian al Apărării din Tel Aviv pentru a cere eliberarea imediată a celor dragi lor.
UE anunță triplarea ajutorului umanitar pentru Gaza, până la 75 de milioane de euro
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat triplarea ajutorului umanitar al UE, 75 de milioane de euro, pentru populația din Fâșia Gaza, unde Israelul desfășoară bombardamente intense ca răspuns la atacul Hamas.
Criză majoră la spitalele din Gaza. Numărul victimelor este ridicat, iar resursele sunt insuficiente
Spitalele din Gaza se confruntă cu o criză fără precedent. Nu mai fac față numărului mare al victimelor, după bombardamentele masive ale Israelului. La rândul lor și lucrătorii de pe ambulanțe spun că își pun viața în pericol.
"Am luat fetița și am fugit". Mărturia unei familii de români din Israel: "Ți-e frică să mergi pe stradă, să nu fii înjunghiat, împușcat"
Războiul din Israel i-a luat prin surprindere și pe românii care se află acolo. O familie din România este stabilită de mult timp în Petach Tikva, un oraș din zona centrală a Israelului, însă chiar dacă zona lor se află mai departe de conflict, șocul resimțit a fost foarte mare.
ONU intervine în problema umanitară din Gaza. Apa potabilă se termină: "O chestiune de viață și de moarte"
Armata isareliană a încercuit complet Fâșia Gaza și a izolat-o total. Oamenii care vor să iasă sunt blocați pentru că punctul de trecere a frontierei spre Egipt a fost bombardat de trei ori într-o singură zi și nimănui nu-i este permis să treacă.
Israelul anunță un nou interval în care palestinienii pot părăsi în siguranță Fâșia Gaza
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au anunţat sâmbătă un nou interval de timp, între orele locale 10:00 (07.00 GMT) şi 16:00 (13.00 GMT), în care palestinienii pot părăsi în siguranţă nordul Fâşiei Gaza pe o rută indicată pe o hartă.