RĂZBOI
Erdogan despre situația din Gaza: "Este o crimă împotriva umanităţii". Președintele turc a cerut încetarea uciderii civililor
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat vineri, la Astana, în cadrul unui summit al statelor turcice, că în Fâşia Gaza se comite în prezent o "crimă împotriva umanităţii" şi a cerut oprirea uciderii civililor, indiferent dacă sunt arabi sau evrei.
Rusia susține că Israelul nu are dreptul la autoapărare în războiul cu Hamas
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat joi într-o reuniune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite că, potrivit dreptului internaţional, Israelul nu are dreptul la autoapărare în lupta sa împotriva Hamas, întrucât este un "stat ocupant".
Ce rol ar putea avea gruparea Hezbollah în războiul Israel-Hamas
Azi, liderul grupării Hezbollah din Liban va susține un discurs despre conflictul dintre Israel și Hamas. Comunitatea internațională se teme că șeful grupării ar putea anunța oficial intrarea în război împotriva statului Israel.
De ce nu a fost evacuat niciun român din Fâșia Gaza până acum. Purtător de cuvânt al MAE: „Decizia aparține autorităților israeliene și egiptene”
Radu Filip, purtătorul de cuvânt al MAE, a vorbit la Vocile care contează despre cetățenii români, care încă nu au fost evacuați din Fâșia Gaza. Care sunt criteriile după care sunt făcute selecțiile celor care părăsesc Fâșia?
Germania interzice toate activitățile Hamas. Filiala Samidoun va fi și ea desfiinţată
Germania a interzis de miercuri activităţile grupării islamiste Hamas, deja desemnată ca organizaţie teroristă la nivel naţional şi al Uniunii Europene, şi ale grupării pro-palestiniene Samidoun, a anunţat Ministerul de Interne de la Berlin condus de Nancy Faeser.
De ce nu vrea Egiptul să audă de palestinienii din Fâșia Gaza. Jurnalist: „Este o temere justificată”
Carmen Gavrilă, jurnalist Radio România Actualități, specializat în afaceri externe europene și problematica spațiului islamic, a vorbit la Euronews România despre situația de acum de la punctul de trecere Rafah, cel care face legătura între Fâșia Gaza și Egipt.
Politico: Biden i-a transmis lui Netanyahu că zilele sale ca premier ar fi numărate
Doi oficiali americani, sub protecția anonimatului, au dezvăluit că Biden a mers și mai departe și i-a sugerat lui Netanyahu să se gândească de pe acum la "lecțiile pe care le-ar împărtăși cu eventualul său succesor"
Ce se întâmplă cu românii luați ostatici de Hamas în Fâșia Gaza. MAE: ”E vorba despre viața unor oameni și preferăm să ne referim cât mai puțin”
Aproape 260 de cetățeni români au solicitat ajutorul autorităților pentru a fi evacuați din Fâșia Gaza, însă prin punctul de trecere Rafah, care a fost deschis începând de miercuri, a fost permis doar tranzitul funcționarilor organizațiilor internaționale și a cazurilor medicale.
Civilii mor de ambele părți, în războiul Israel-Hamas: „Nu există o durere mai mare între copilul palestinian care moare și copilul evreu care moare. Diferența este la asasin”
Magda Grădinaru, jurnalist Spotmedia, a explicat la Euronews România cum ar putea fi înțelese decesele civililor de ambele părți ale războiului Israel-Hamas, despre care aceasta spune că nu este unul „simetric”.
Purtător de cuvânt al IDF: Mulți civili din Gaza ar refuza să părăsească zona de conflict pentru a lupta alături de Hamas
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), maiorul Doron Spielman, a făcut, miercuri seara, declarații de presă și a vorbit despre palestinienii care încă sunt în nordul Fâșiei Gaza, dar și despre mașinăria de propagandă & fake-news a grupării Hamas.
Val de antisemitism în lume. De la simboluri antisemite în Paris la mesaje de amenințare în campusurile din SUA
Comunitățile evreiești spun că activitățile cele mai virulente se regăsesc în social media, dar se tem că acțiunile împotriva evreilor vor fi mai frecvente și în viața de zi cu zi.
EXCLUSIV. Războiul Israel-Hamas. Purtătorul de cuvânt al IDF: Războiul se va închide când Hamas e dezmembrat. Suntem gata pentru un război lung și dificil
Purtătorul de cuvânt al IDF, armata israeliană, Locotenent colonel Jonathan Conricus a vorbit în direct la Euronews România despre cele mai recente operațiuni și rezultate ale armatei israeliene și despre numărul persoanelor ținute ostatice.
Fără intimitate și fără apă pe timp de război: Femeile din Gaza recurg la pastile pentru întârzierea menstruației
Viața pentru locuitorii Fâșiei Gaza a devenit în ultimele trei săptămâni un adevărat infern. Pe fondul confruntărilor dintre Hamas și Israel, condițiile de trai s-au deteriorat substanțial pentru populația din zonă.
Lumea, împărțită în războiul Israel-Hamas. Care sunt statele care susțin Hamasul
Poziția declarată a Turciei este în totală disonanță cu cele ale celorlalte țări din alianța militară a Atlanticului de Nord. Toate acestea consideră Hamas o organizație teroristă și acționează ca atare. Cât privește statele din zona apropiată războiului, părerile sunt împărțite.
Școlile din Fâșia Gaza au devenit refugiu pentru mii de palestinieni
Șeful Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) a condamnat atacurile israeliene asupra școlilor sale din Fâșia Gaza, care servesc drept loc de refugiu pentru mii de persoane strămutate în enclava asediată.
Război Israel-Hamas, ziua 25. Israelul a atacat tabăra de refugiați Jabalia. Oficialii IDF spun că moartea civililor este o „tragedie a războiului”
Semiluna Roşie palestiniană şi-a exprimat marţi îngrijorarea ca urmare a atacurilor lansate în apropierea unuia dintre spitalele sale din nordul Fâşiei Gaza, unde civilii s-au refugiat din calea bombardamentelor israeliene.