Medicii din Gaza fac eforturi pentru a salva cât mai multe vieți, în contextul în care accesul la apă, energie electrică și combustibil este blocat. Salvatorii ajung cu greu la victimele prinse printre ruine.
Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că bombardamentele israeliene - lansate după atacul Hamas în Israel de pe 7 octombrie - au ucis peste 2.700 de palestinieni, mulți dintre ei femei și copii, scrie AP.
Însă numărul palestinienilor uciși este mult mai mare decât cel raportat oficial, iar 1.200 de persoane, printre care aproximativ 500 de minori, ar fi prinse sub dărâmături și așteaptă să fie salvate sau recuperate, potrivit autorităților sanitare. Acestea și-au bazat estimările pe apelurile de urgență pe care le-au primit.
"De atâtea ori medicii spun că aud victimele țipând, dar nu pot face nimic", a declarat Mohammed Abu Selmia, directorul general al spitalului Shifa, cel mai mare centru medical din Gaza.
Salvatorii depind de ajutorul umanitar
Zecile de victime îngropate sub clădirile distruse pun în lumină eforturile echipelor de salvare din Gaza care încearcă să salveze vieți, în timp ce sunt izolate de internet și de rețelele de telefonie mobilă, rămân fără combustibil și sunt expuse la atacuri aeriene neîncetate.
După atacul Hamas, Israelul a impus un asediu asupra Fâșiei Gaza, blocând accesul la apă, energie electrică și combustibil în această zonă aglomerată. Autoritățile sanitare au avertizat că, fără ajutor umanitar, spitalele și serviciile de urgență vor intra în curând în colaps. Spitalele care funcționează cu generatoare de rezervă spun că au suficient combustibil pentru încă o zi sau cel mult două.
"Distrugerile sunt atât de intense, sunt sute de morți sub dărâmături în timp ce vorbim. Unde sunt țările arabe? Unde este restul lumii? Vă implorăm, vă rugăm, salvați-ne de această nebunie", a declarat Mahmoud Basal, purtătorul de cuvânt al Apărării Civile Palestiniene.
Salvatorii ajung greu la victime
Locuitorii spun că deseori este nevoie de multe ore pentru ca echipele de salvare să ajungă la locul unui atac și să caute victime. În acel moment, șansele de a găsi alți supraviețuitori sunt minime.
Ali Ahad, un locuitor în vârstă de 37 de ani din orașul Gaza, a declarat că atunci când loviturile aeriene au distrus clădirea rezidențială de alături, salvatorii nu au venit niciodată. Aceștia spun că încearcă să salveze cât de multe vieți pot. Dar, în orice moment, s-ar putea să fie nevoiți să se salveze pe ei înșiși.
De la începutul acestui război, 16 medici au fost uciși la locul de muncă, a declarat biroul de presă al guvernului din Gaza. Printre aceștia se numără patru lucrători ai Semilunii Roșii palestiniene.