Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Situația spitalelor din Gaza. Purtător de cuvânt OMS, în direct la Euronews: "Este aproape imposibil să le evacuezi"

Războiul dintre Israel și Hamas a ajuns în ziua a 13-a, însă situația spitalelor din Gaza se acutizează și este critică. De mai multe zile, apa a fost oprită, iar furnizarea de combustibili a fost întreruptă.

Astfel, riscul iminent este ca pacienții să moară în lipsa ajutoarelor care încă nu au pătruns. Purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a dat detalii în direct la Euronews România.

Camioanele cu ajutore medicale încă nu au ajuns în Gaza

Tariq Jasarevic, purtător de cuvânt al OMS: "Ajutoarele noastre nu au intrat încă în Gaza. Avem aproape 18 tone de materiale chirurgicale și logistice pentru boli cronice. Proviziile noastre se află pe teritoriul egiptean și așteaptă, odată cu alte agenții ale ONU și alți actori umanitari, să primească undă verde de a fi introduse.

Trebuie să subliniem încă o dată cât de important este ca aceste echipamente medicale să ajungă în spitalele din Gaza, care se confruntă cu o penurie de medicamente, apă potabilă și combustibi. Un număr uriaș de oameni au nevoie de servicii medicale, sunt mii de oameni în spitale și nu pot fi evacuați, de exemplu, din nordul Gazei, în ciuda ordinului pe care Israel l-a dat spitalelor din nord să evacueze.

Sunt oameni care au nevoie de acces la medicație, în nordul Gazei sunt mii de femei însărcinate și se estimează că, în fiecare zi, 500 de femei nasc acolo. De asemenea, sunt pacienți care au nevoie de asistență, vorbim de sute de oameni. În plus, din cauza bombardamentelor, viața tuturor celor din Gaza este în pericol."

Bolnavii din spitale, aproape imposibil de transferat

Tariq Jasarevic, purtător de cuvânt al OMS: "Deci ceea ce avem nevoie în primul rând este ca Israel să-și revizuiască ordinul de evacuare a spitalelor, pentru că este aprope imposibil să faci așa ceva, nu poți să iei oamenii care utilizează ventilație artificială, nou-născuții din incubatoare, oamenii care au nevoie de dializă. Avem nevoie ca aceste provizii să ajungă acolo, nu doar medicamentele, dar e nevoie și de acces la apă curentă și combustibil, pentru că spitalele au nevoie de asta ca să funcționeze. De asemenea, e nevoie de încetarea ostilităților.

Sunt spitale care încă funcționează, dar sunt câteva în nord care sunt avariate și nu mai funcționează. Problema e că spitalele încep să nu mai aibă provizii, au electricitate doar câteva ore pe zi, dacă nu au acces la apă, care este esențială pentru a putea curăța materialele și a trata pacienții. Deci întrebarea e cât de funcționale sunt aceste spitale. Dacă nu sunt în întregime funcționale, pun viețile oamenilor în pericol"

Din cauza situației dramatice, în Gaza au fost improvizate morgi în camioanele frigorifice sau în cele pentru înghețată.

Tariq Jasarevic, purtător de cuvânt al OMS: "Am primit rapoarte de la personalul nostru că situația e foarte dificilă. Spitalele primesc un număr mare de pacienți, care stau uneori pe holuri, nu sunt paturi suficiente, sau chiar uneori stau în curțile spitalelor. Morgile siunt deja pline, nu mai sunt locuri, iar unii trebuie să facă alegeri, pe cine să trateze și pe cine să lase în urmă. Oamenii din Gaza rezistă forte mult, dar trebuie să-i ajutăm".

În spitalul Al-Shrifa nu mai sunt paturi disponibile și nici locuri la morgă. Însă și drumul până la spital este periculos, din cauza bombardamentelor.

Ministerul Sănătății din Gaza spune că 60% dintre cei uciși și răniți sunt femei și copii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE