Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Hamas publică primele imagini cu un ostatic. Mama fetei: "Mi-am văzut copila la televizor, am văzut că este în viață"

Mama unei fete răpite de gruparea Hamas reacționează după ce militanții au postat pe canalul lor de Telegram primele imagini cu tânăra ostatică.

Mia Schem, de 21 de ani, din Israel, se numără printre participanții la festivalul de muzică atacat de teroriștii palestinieni pe 7 octombrie. Aceștia au ucis peste 260 de persone.

Într-o imagine se vede cum tânăra ostatică este îngrijită după o presupusă operație la mână.

"Au grijă de mine, mă tratează, îmi dau medicamente,[…] am doar rugămintea să fiu adusă înapoi acasă cât de repede posibil la familia mea, la părinții mei, la frații mei", spune tânăra, potrivit înregistrării.

"Văd că spune ceea ce îi zic ei să spună"

Ulterior, Forțele de Apărare Israeliene au declarat într-o postare pe platforma X că Hamas încearcă să creeze impresia că ar fi umani, deși în realitate, sunt o organizație teroristă îngrozitoare, responsabilă pentru uciderea și răpirea bebelușilor, copiilor, bărbaților, femeilor și bătrânilor.

Ieri mi-am văzut copila la televizor, am văzut că este în viață.

-Keren Shem, mama fetei răpite

Mama tinerei răpite a făcut un apel la comunitatea internațională să îi aducă fiica înapoi. Într-o intervenție emoționantă, Keren Shem a spus că fiica sa are nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănită la umăr, și este îngrozită.

Keren Shem, mama fetei răpite: "Am văzut că a fost împușcată în umăr, am văzut că a fost operată. Arată îngrozită, ca și cum ar avea dureri mari. Văd că spune ceea ce îi zic ei să spună.

Până ieri nu am știut dacă este vie sau moartă. Tot ceea ce știam este că ar fi putut să fie răpită. Implor lumea întreagă să îmi aducă acasă copilul S-a dus doar la o petrecere, la un festival, pentru a se distra puțin, iar acum este în Gaza. Și nu este singura în această situație, sunt mulți copii care au mers la această petrecere, sunt mulți copii mici, oameni în vârstă, sunt supraviețuitori ai Holocaustului care au fost răpiți, casele lor distruse."

Festivalul Supernova, care ar fi trebuit să fie "o călătorie a unității și a iubirii", a devenit cel mai grav masacru civil din Israel.

Festivalul a fost printre primele ținte ale militanților, care au lansat un atac fără precedent asupra Israelului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE