Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Zeci de sesizări trimise procurorilor în cazul Bulai. Profesorul de sociologie Marius Pieleanu, acuzat de comportamente asemănătoare

Procurorii au primit zeci de sesizări în cazul Bulai, însă nu există încă o plângere oficială. A fost deschis un dosar penal din oficiu, iar primele audieri ar putea avea loc săptămâna viitoare. Consiliul Național al Rectorilor a decis că va elabora un ghid de proceduri privind astfel de comportamente.

În urma acuzațiilor de hărțuire sexuală împotriva profesorului Alfred Bulai conducerea SNSPA a decis să-l elibereze din toate funcțiile, deși acesta și-a depus o cerere de pensionare. 

Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice din SNSPA: ”Regret  foarte mult faptele descrise și simt un sentiment de vinovăție față de studentele care au trecut prin asemenea momente. Și cred că e foarte important să găsim soluții pentru ca astfel de lucruri să nu se întâmple. Am auzit zvonuri dar nu am avut cunoștință despre faptele de acolo și nu au existat niciodată sesizări.”

Studenții spun că nu i-au surprins informațiile apărute în presă despre comportamentul profesorului Bulai.

Ruxandra Botas, reprezentantă a studenților, SNSPA: ”Nu am fost cu totul și cu totul șocați. Recunoaștem asta după cum am tot spus în aceste trei zile. Existau zvonuri în comunitatea de studenți SNSPA cu privire la discuțiile pe care domnul Bulai le purta în sălile de curs cu studenții, discuții care nu aș avea locul și nici rostul din punctul nostru de vedere, dar nu știam absolut nimic despre ceea ce se întâmpla în practică.” 

Profesorul de sociologie Marius Pieleanu, acuzat de comportamente asemănătoare

Și profesorul de sociologie Marius Pieleanu este acuzat de comportamente asemănătoare. Într-o postare pe facebook a Mihaelei Miroiu, care a predat în trecut la SNSPA, o fostă studentă a acuzat-o că nu a ajutat-o atunci când i-a semnalat că este abuzată de Marius Pieleanu.

”V-am spus tremurând cum Pieleanu îmi făcea avansuri de câteva luni și cum risc să nu pot intra la examenul de licență din cauza lui. Și asta pentru că i-am refuzat avansurile. Mi-ați cerut răgaz să vorbiți cu el, apoi mi-ați spus că trebuie să merg să rezolv asta între patru ochi”, a declarat studenta. 

Postarea inițială și comentariile au fost șterse. Am contactat-o pe Claudia Radu, fosta studentă SNSPA, însă ne-a spus că acum nu dorește să spună mai multe despre situația de atunci. Mihaela Miroiu ne-a transmis însă într-un mesaj următoarele:

”Dacă am traumatizat-o pe Claudia Radu când era în an de licență, de ce a venit la masterul coordonat de mine și apoi la doctorat sub îndrumarea mea.”

Ana Birchall, fosta ministră a Justiției, îl acuză pe Pieleanu că că a hărțuit-o 

Și Ana Birchall, fosta ministră a Justiției, îl acuză pe Pieleanu că că a hărțuit-o în urmă cu 16 ani. 

Ana Birchall, fost ministru al Justiție: ”Când m-am trezit cu aceste mesaje noaptea târziu, vă mărturisesc că efectiv m-au înfuriat. Nici nu pot să-mi găsesc cuvintele și am spus așa ceva este inadmisibil și a doua zi, deși au fost au fost binevoitori care m-au sfătuit atunci. „Da, ce? Ce-a fost așa? O glumă? Ce ți-a trimis și ție niște mesaje?” Nu, acele mesaje erau ofensatoare, erau hărțuitoare.” 

Într-un interviu acordat Epoch Times România, Pieleanu a negat acuzatiile aduse . 

”Nu ştiu despre ce vorbiţi, nu vă supăraţi. Eu nu stau toată ziua pe net, chiar nu stau deloc. Nu există astfel de întrebare şi nu am un răspuns la astfel de întrebare. Lucrurile astea sunt pentru mine chestiuni care mă şochează. Cum să-mi puneţi astfel de întrebări? Doamne fereşte! Îmi pare rău, nu mai pot răspunde la niciun fel de întrebare şi nu mai putem continua discuţia dacă ea este în termenii ăştia”, a declarat Pieleanu. 

Reacția lui Marcel Ciolacu 

Întrebat de cazurile Bulai și Pieleanu, premierul Marcel Ciolacu a avut o reacție inițială. Nu a spus că îi pare rău pentru victime, ci că trebuie să așteptăm până să-i judecăm.

Marcel Ciolacu, premierul României: ”N-ați vrea totuși, înainte de a judeca pe cineva și cred că nu-i rolul meu, se judecă pe cineva. Haideți să aflăm întreg adevărul. Dacă s-a întâmplat așa ceva, veți vedea că se vor lua măsurile pe care le impune, pe care le impune legea. Eu am trăit în comunism, nu vreau să mai cresc. Vreau într-o societate cu independență autorităților.”

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au încurajat orice persoană care deține informații despre potențiale abuzuri să vină către ei. Până în prezent au primit zeci de sesizări. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE