Vremea se răceşte în Bucureşti pe parcursul acestui weekend, iar până duminică seara, trecător, va ploua slab, timp în care vântul va prezenta intensificări de până la 60 km/h. arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată sâmbătă.
Conform specialiştilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 - 12 noiembrie, ora 8:00, în Capitală vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze în general de 55 - 60 km/h. Cerul va prezenta înnorări la începutul intervalului, când va ploua slab, apoi se va degaja treptat. Temperatura minimă va fi de 4 - 6 grade.
De asemenea, duminică, între orele 8:00 - 18:00, vântul va sufla în cea mai mare parte a intervalului, cu rafale în general de 55 - 60 km/h, iar cerul va fi variabil, mai mult senin. Valorile maxime se vor încadra între 14 şi 15 grade.
Atenționare ANM: Intensificări ale vântului și ninsori în diverse zone ale țării
ANM a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti, timp în care în zona montană se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 - 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 - 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 - 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali.
Tot la munte vor fi rafale de 60 - 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri peste 90 - 100 km/h, şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.
ANM precizează că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 - 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 8:00 - 18:00, vântul va continua să aibă intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55 - 65 km/h, izolat peste 70 km/h.
În zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 - 15 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60 - 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90 - 110 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.