După ce a disponibilizat aproape două treimi din cei 7.500 de angajați ai Twitter într-un interval de trei săptămâni, Elon Musk a anunțat că angajează din nou.
În timpul unei ședințe cu angajații rămași la Twitter, Musk a anunțat că firma nu mai face disponibilizări și că, din contră, recrutează în mod activ. Sunt căutați ingineri software și oameni pentru vânzări. Întâlnirea dintre Elon Musk și angajați a reprezentat prima ocazie pentru personalul companiei să afle ce intenții are noua conducere.
Elon Musk a mărturisit că s-au realizat numeroase greșeli în procesul de reorganizare a companiei, dar că este convins că situația se va stabiliza în cel mai scurt timp.
Noul sistem de autentificare, amânat
Elon Musk a anunţat că lansarea noului sistem de autentificare a conturilor pe Twitter, care constă într-un abonament plătit, va fi amânată, fără a avansa o dată a demarării proiectului, relatează Agerpres.
"Noua lansare a Blue Verified este amânată până când va exista un nivel ridicat de încredere în stoparea furtului de identitate", a scris pe Twitter noul şef al reţelei sociale, în noaptea de luni spre marţi. "Probabil va fi o culoare diferită pentru organizaţii şi pentru indivizi", a adăugat el. Musk a anunţat săptămâna trecută că acest nou sistem va fi relansat pe 29 noiembrie.
Acest abonament, deschis tuturor utilizatorilor Twitter în schimbul a opt dolari pe lună, a fost unul dintre proiectele majore ale miliardarului de la preluarea platformei, la sfârşitul lunii octombrie.