Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Povestea lui Parag Agrawal, șeful Twitter care l-a dat în judecată pe Elon Musk și l-a obligat să închidă afacerea la suma promisă

Elon Musk, director al Tesla şi SpaceX, a preluat controlul Twitter pentru 44 de miliarde de dolari. Musk a avut termen până vineri, 28 octombrie 2022, să închidă afacerea. În caz contrar, urma procesul, în noeimbrie. Oferta inițială de achiziție a rămas și cea finală.

Elon Musk l-a concediat imediat pe şeful Parag Agrawal

După luni de răsturnări de situaţie, achiziția Twitter a fost finalizată, iar cel mai bogat om din lume i-a concediat imediat pe şeful Parag Agrawal şi pe alţi doi directori, directorul financiar Ned Segal şi directorul juridic Vijaya Gadde, potrivit unor surse ale publicației Washington Post.

Fostul CEO al platformei, Parag Agrawal, pleacă, însă, acasă cu 42 de milioane de dolari, scrie Reuters, care citează compania de cercetare Equilar. Dar și cu fruntea sus: i-a ținut piept miliardarului, a închis ochii la toate tergiversările capriciosului Musk și l-a obligat să se țină de suma înaintată oficial.

Agrawal a ocupat poziția de CEO timp de aproape un an. Un personaj low-profile, dar cu un mare impact asupra destinului Twitter, în special după anunțul prin care Musk își manifesta interesul pentru companie.

Agrawal, unul dintre cei mai buni ingineri ai platformei

Născut în India, Parag Agrawal s-a mutat în SUA în 2005 pentru a studia informatică la Universitatea Stanford. După scurte perioade de cercetare la Microsoft, AT&T și Yahoo, s-a alăturat Twitter ca inginer software în 2011. Cu mai puțin de 1.000 de angajați, compania se afla în stadiile incipiente.

Indianul s-a dovedit rapid unul dintre cei mai buni ingineri de la Twitter și a fost direcționat către zona de dezvoltare. A jucat un rol esențial în concentrarea eforturilor platformei asupra structurii „cronologice” a tweet-urilor de pe paginile de start ale utilizatorilor.

Când a fost promovat în funcția de Chief Technology Officer, în 2017, Agrawal a mutat Twitter pe serviciile de cloud și a rezolvat, astfel, una problemele tehnice care împiedicau explozia platformei.

În 2019, fondatorul și CEO-ul de atunci al Twitter, Jack Dorsey, a anunțat că va finanța un proiect open-source pentru a crea rețele sociale descentralizate, cu Agrawal la cârmă.

Cunoscut sub numele de Project Bluesky, acesta ar fi trebuit să creeze tehnologie și protocoale care ar permite partajarea fără probleme a conținutului pe mai multe rețele sociale. Potrivit Times, ar fi permis utilizatorilor să ia propriile decizii de moderare și să-și aplice propriul algoritm pentru promovarea conținutului.

Agrawal a supravegheat efortul Twitter de a încorpora criptomonede

Agrawal a supravegheat, de asemenea, efortul Twitter de a încorpora criptomonede în platformă, permițând utilizatorilor să-și trimită sfaturi unul altuia.

Dorsey, care a colaborat îndeaproape cu Agrawal, a susținut că are foarte mare încredere în el.

Fondatorul platformei a demisionat din funcția de CEO în noiembrie 2021. Într-un tweet, pe 29 noiembrie, Dorsey și-a anunțat decizia și l-a numit pe indian succesorul său.

„El a fost alegerea mea de ceva timp, având în vedere cât de profund înțelege compania și nevoile acesteia. Parag a stat în spatele fiecărei decizii critice care a ajutat la schimbarea acestei companii. El conduce cu inima și sufletul și este cineva de la care învăț zilnic”, a spus Dorsey despre Parag.

Potrivit documentelor depuse la Securities and Exchange Commission, Agrawal primea un salariu anual de un milion de dolari, plus bonusuri.

Agrawal voia un viitor al platformelor de social media descentralizate

Agrawal împărtășea viziunea lui Dorsey pentru un viitor al platformelor de social media descentralizate. La dezvoltarea Proiectului Bluesky în 2019, Agrawal a comentat că software-urile de moderare ale Twitter vor fi ghidate de algoritmi, nu de directorii companiei.

„Rolul nostru s-a schimbat de la „găzduim o grămadă de conținut” la „îndrumăm oamenii către ceea ce îi interesează. Ne gândim la asta în termeni de: „Cum atrage ceva atenția și în ce context? Ce găzduiți sau nu este o problemă de acum 10 ani”, a spus el în noiembrie.

Musk, care s-a descris ca fiind un „absolutist al libertății de exprimare”, vrea să revizuiască procedurile de moderare a conținutului Twitter.

„Am investit în Twitter deoarece cred în potențialul său de a fi platforma pentru libertatea de exprimare pe tot globul și cred că libertatea de exprimare este un imperativ societal pentru o democrație funcțională. Cu toate acestea, de când am făcut investiția, îmi dau seama că compania nici nu va prospera și nici nu va servi acestui imperativ societal în forma sa actuală. Twitter trebuie transformat ca o companie privată”, a spus Musk.

Opiniile lui Agrawal despre libertatea de exprimare pe Twitter, în antiteză cu ale lui Musk

Opiniile lui Agrawal despre libertatea de exprimare pe Twitter, pe care le-a împărtășit într-un interviu acordat MIT Technology Review în 2020, par în antiteză cu opiniile lui Musk.

„Rolul nostru este de a servi o conversație publică sănătoasă, iar mișcările noastre reflectă lucruri despre care credem că duc la o conversație publică mai sănătoasă. Tipul de lucruri pe care le facem în această privință este să ne concentrăm mai puțin pe a ne gândi la libertatea de exprimare, ci a ne gândim la modul în care s-au schimbat vremurile. Una dintre schimbările pe care le vedem astăzi este comunicarea, care are loc mai ușor pe internet. Produsul limitat de astăzi este atenția”, a spus el.

Directorul tehnic de atunci a spus că principala luptă a platformei este să se asigure că algoritmii săi indică conținut care „conduce la o conservare publică sănătoasă”.

În urma știrilor despre înțelegerea lui Musk din 25 aprilie, Agrawal a postat pe Twitter: „Twitterul are un scop și o relevanță care afectează întreaga lume. Suntem profund mândri de echipele noastre și inspirați de munca care nu a fost niciodată mai importantă.”

CEO-ul le-a spus angajaților că viitorul Twitter sub Musk este incert.

Elon Musk, despre conducerea Twitter: incompetentă

Până să cumpere compania, Elon Musk a avut propriul meci cu conducerea Twitter, întins pe mai multe runde și, în general, pornit de el însuși. A fost evident că nu l-a simpatizat pe Agrawal și că va scăpa de el imediat după achiziționarea platformei.

Musk îi scrisese chiar mesaje fostului șef Twitter, Jack Dorsey, despre relația sa cu indianul.

„Tu și cu mine suntem complet de acord. Parag, pur și simplu, se mișcă mult prea încet și încearcă să-i mulțumească pe oameni, care nu vor fi fericiți, indiferent de ceea ce ar face”, a spus Musk.

„Cel puțin a devenit clar că nu puteți lucra împreună”, a fost răspunsul lui Dorsey.

Elon Musk și joaca de-a șoarecele și pisica pe tema Twitter

Elon Musk, utilizator frecevent al Twitter, are 80 de milioane de urmăritori şi a folosit platforma pentru a face mai multe anunţuri care au influenţat pieţele financiare, inclusiv o posibilă transformare a Tesla în companie privată.

În Aprilie, compania și, implicit, Parag Agrawal, i-au acceptat oferta de aproximativ 44 de miliarde de dolari. Musk a dat, însă, un pas înapoi, în săptămânile imediat următoare - invocând, așa cum se știe, faptul că Twitter nu i-a pus la dispoziție informații relevante despre conturile spam și false de pe platformă.

A început o lungă corespondență în termeni legali, între avocații tabereleor și s-a ajuns la instanță. Elon Musk a avut la dispoziție până la finalul lui octombrie 2022 să plătească suma promisă, iar în cele din urmă - deși a încercat o negociere acum câteva săptămâni - a capitulat: va plăti 44 de miliarde de dolari, așa cum a promis.

Nici până la această oră nu se știe care va fi sursa de finanțare pentru achizție. CNBC scrie despre finanțări de la bănci de investiții, dar și din zona cripto, de la Binance.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE