Meteorologii încearcă să dezvolte metode mai bune de prognoză pentru toate tipurile de turbulențe, folosind noi tehnologii, în așa fel încât situații precum cea din Myanmar să nu se mai repete. Atunci, un om a murit și alte câteva zeci de persoane au fost rănite după ce aeronava în care se aflau a trecut prin turbulențe severe. Singapore Airlines și-a modificat deja politicile privind semnalizarea centurii de siguranță la bordul aeronavelor și a modificat cel puțin o rută de zbor după incident.
Noile tehnologii sunt, însă, foarte scumpe, dar vor trebui găsite soluții prin care noi sisteme să poată fi montate și pe avioanele comerciale, explică specialiștii. Și studierea păsărilor ar putea ajuta experții să afle cum pot fi evitate aceste fenomene meteo extreme. Din cauza schimbărilor climatice, experții spun că turbulențele severe se vor înmulți de acum încolo, iar acestea vor dura și de două - trei ori mai mult decât cele din prezent.
Soluții pentru prognozarea turbulențelor severe
Turbulențele apar la altitudini mari, unde avioanele navighează pe un cer aparent calm. Ele nu pot fi văzute cu ochiul liber și nu pot fi detectate de senzorii de la bord sau de sateliți.
Ioana Oancea, jurnalistă Euronews România: „Un studiu prezentat de cercetătorii chinezi arată că avioanele sunt afectate de turbulențe moderate sau severe de aproximativ 68.000 de ori într-un an. Alte studii, realizate în Statele Unite, prezintă cifre asemănătoare, însă experții se așteaptă la creșterea numărului și intensificarea fenomenelor. Autoritățile spun că, teoretic, până la 75% dintre aceste turbulențe pot fi prognozate cu 18 ore înainte. Totuși, între 2009 și 2018, un procent chiar mai mare - de 28% dintre accidentele cauzate de turbulențe s-au produs fără ca membrii echipajelor să fi primit avertismente. În plus, dacă un avion trecea în medie în 10 minute printr-o zonă de turbulență, timpul ar putea crește la 20 de minute.
Experții consideră că regulile de siguranță trebuie îmbunătățite: pasagerii vor trebui să petreacă mai mult timp cu centurile cuplate, iar copiii sub doi ani nu vor mai putea fi ținuți în brațe în timpul zborului. Turbulențele și accidentele provocate de ele se traduc, însă, în pierderi de vieți omenești, persoane rănite și pagube materiale importante. Companiile din SUA plătesc anual pentru toate acestea până la 500 de milioane de dolari”.
Bogdan Antonescu, fizician și specialist în fenomene extreme: „La altitudinea la care zboară de obicei avioanele, există un curent de aer care se numește curentul jet și imaginați-vă un râu care curge de la vest către est. În condițiile în care avem o creștere a temperaturii medii globale și avem schimbări climatice, acest râu, acest curent jet nu mai este perfect ca un cerc în jurul emisferei nordice, ci are are un soi de ondulații, iar aceste ondulații sunt asociate cu un gen de turbulențe care se numesc turbulențe în aer clar”.
Pentru a prognoza turbulențele, piloții trebuie să se bazeze pe raportările echipajelor de la bordul aeronavelor cu aceeași traiectorie. Meteorologii încearcă acum să dezvolte metode mai eficiente de prognoză și folosesc modelarea computerizată.