Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șeful NATO vrea ca Ucraina să primească sprijin militar pe termen lung. „Ruşii sunt pregătiţi să continue războiul”

Statele occidentale trebuie să fie pregătite să sprijine Ucraina, în contextul în care Rusia nu dă semne că renunță la ofensiva militară, a afirmat secretarul general al NATO.

Jens Stoltenberg a declarat într-un interviu acordat postului BBC că sprijinul militar va asigura supravieţuirea Ucrainei ca ţară suverană şi va forţa Rusia să negocieze o încheiere a războiului, notează Agerpres.

Șeful NATO a apreciat că președintele rus Vladimir Putin nu are vreo dorință de a pune capăt războiului din Ucraina, având în vedere decizia de mobilizare parțială adoptată în septembrie 2022.

„Forţele ucrainene au avansat de câteva luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat mult mai multe forţe, dintre care numeroase se antrenează acum. Toate acestea indică faptul că ruşii sunt pregătiţi să continue războiul şi pot încerca să lanseze o nouă ofensivă'', a precizat Jens Stoltenberg, conform sursei citate.

Potrivit acestuia, statele NATO trebuie să se asigure că Ucraina este într-o poziţie solidă în cazul unor negocieri cu Rusia.

„Trebuie să furnizăm sprijin Ucrainei acum, inclusiv sprijin militar, pentru că aceasta este singura modalitate de a convinge Rusia că trebuie să se aşeze la masă şi să negocieze cu bună credinţă şi cu respectarea Ucrainei ca ţară independentă din Europa. Ceea ce ştim este că ceea ce Ucraina poate realiza în jurul acelei mese depinde total de puterea de pe câmpul de luptă'', a explicat secretarul general al NATO.

Și Franţa şi-a reiterat sprijinul pentru Ucraina.

„Vom fi alături de voi în mod sigur. Vă vom ajuta până când este obţinută victoria”, a afirmat preşedintele francez Emmanuel Macron în mesajul său de Anul Noul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE