Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022. Cele mai mari scumpiri: zahărul, energia electrică și untul

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% în octombrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 21,55%, mărfurilor nealimentare cu 16,17% şi serviciilor cu 9,51%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În luna noiembrie, preţurile de consum au crescut cu 1,3% comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 1,54%, cele nealimentare cu 1,03% şi serviciile cu 1,31%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 15,9% iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 - noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 - noiembrie 2021) este 13,1%.

BNR: Inflație de 11,4% la sfârșitul anului 2023

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 este 101,24%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 - noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 - noiembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 11,4%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Topul scumpirilor din ultimul an  

Zahărul se află în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a preţului de 61,94% în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Agerpres.

Alte alimente care au consemnat creşteri importante de preţ sunt untul (plus 43,43%) şi uleiul, cu o majorare de 40,66%.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat energia electrică, cu 47,19%, gazele, având un avans al preţurilor de 37,63%, energia termică, cu 22,93%, şi combustibilii, cu un plus de 19,24%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 23,83%, serviciile de apă, canal salubritate - 21,54% şi transportul CFR - 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,04%, aceasta fiind şi singura ieftinire înregistrată în luna noiembrie din acest an faţă de noiembrie 2021.

De la lună la lună, în noiembrie faţă de octombrie, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la ouă - 7,20%, alte servicii - 5,31% şi margarina 4,91%.

Luna trecută, la produse alimentare s-au ieftinit citricele şi alte fructe meridionale, cu 3,3%, precum şi alte legume şi conserve de legume, cu 2,15%. De asemenea, frigiderele şi congelatoarele s-au ieftinit cu 0,07%, aceasta fiind singura ieftinire la mărfuri nealimentare. La servicii se înregistrează de asemenea o ieftinire la transport aerian, cu 10,44%, la serviciile de telefonie, cu 0,27%, dar şi la serviciile de apă, canal şi salubritate, cu 0,15%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE