Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lecția Estoniei pentru România. Oficial din guvernul Estoniei: „Digitalizarea aduce anual economii de 2% din PIB”

Rannar Park, unul dintre coordonatorii programului de digitalizare e-Estonia, spune că procesul de digitalizare a instituțiilor statului a adus economii de 2% din PIB pentru bugetul statului. El este de părere că acest lucru poate fi valabil și pentru o țară cum este România, care recent a semnat un contract de 100 de milioane de euro pentru crearea cloud-ului guvernamental. 

Într-un interviu acordat Euronews România în cadrul unui parteneriat pentru IQ Digital Summit Oradea, Rannar Park a explicat că soluțiile de digitalizare pe care Estonia le aplică încă din anii `90 produc economii masive la bugetul statului, prin eliminarea proceselor care implicau hârtia. 

El spune că, deși multe voci susțin că modelul Estoniei este funcțional doar pentru că statul nordic ocupă spațiul geografic echivalent a 5 județe din România, soluțiile de digitalizare de bună calitate pot fi scalate ușor și implementate în sisteme de mari dimensiuni. 

„Soluțiile digitale bune sunt cele care pot fi scalate oricât de mult”, a explicat Rannar Park. 

Estonia, un exemplu de digitalizare la nivel mondial

Proiectul e-Estonia a început în anii '90. Estonia a introdus votul electronic în 2005 și a devenit prima țară care a permis votarea online la scară națională. Astăzi, serviciile publice sunt disponibile online în proporție de 99%.

Pentru estonieni, digitalizarea a însemnat și pasul spre o identitate digitală funcțională, care le permite să își gestioneze afacerile și să acceseze servicii publice de oriunde din lume. Este vorba despre programul e-Residency, care a facilitat crearea a mii de business-uri rapid, fără cozi și dosare cu șină.

Statul estonian oferă acces gratuit la internet în majoritatea locurilor publice din țară, ceea ce a sporit încrederea populației în procesul de digitalizare. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE