Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pasajul Olteniței, deschis circulației. Este cel mai mare pasaj de pe Centura Capitalei și a fost realizat în trei ani

Circulația pe centura Bucureștiului în partea de Sud este de astăzi mai ușoară. S-a inaugurat Pasajul de pe șoseaua Olteniței, cel mai mare de pe Centura Capitalei, parte din proiectul de lărgire la 4 benzi.

Pasajul este de fapt o reconfigurare majoră a intersecției dintre DNCB și DN4 la ieșire din Popești-Leordeni și este cel mai mare dintre sensurile giratorii aflate în construcție pe actuala șosea de centură a Capitalei.

https://www.youtube.com/watch?v=3NeChTeE4LY

”Pasajul Oltenița este cel mai mare din seria de trei pasaje construite de CNAIR în sudul Capitalei și are o formă ovoidală spre deosebire de pasajele giratorii de la Domnești și Berceni (care au formă rotundă).

Cu o lungime de 3,69 km acest pasaj, construit în zona localității Popești Leordeni, asigură de acum legături continue pe Centura de sud a Capitalei (între A2 și A1) dar și între șoseaua Olteniței (București) și DN4 (județul Ilfov).

Pasajul Oltenița este cel de al treilea obiectiv pe care l-am deschis până acum circulației care traversează Centura Capitalei, după pasajul Mogoșoaia, deschis în septembrie 2021 și pasajul Domnești, deschis în noiembrie 2022.

În scurt timp urmează să fie deschis și Pasajul Berceni, proiect care va îmbunătăți și mai mult siguranța și confortul circulației rutiere din sudul Bucureștiului.”, a declarat Cristian Pistol, directorul Companiei de Drumuri.

Între Pasajul Olteniței și cel de la Berceni actuala Șosea de Centură va fi lărgită la patru benzi, în total fiind vorba de circa 6 kilometri de drum lărgit.

Pasajul Olteniţei a fost ridicat de către constructorul italian Itinera SpA, care a semnat contractul în anul 2019 şi a avut la dispoziţie 169,5 milioane de lei, fără TVA, asigurate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE