Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Când va fi dat în trafic Pasajul Olteniței. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor: "Pe zona București-Ilfov va fi cel mai bun an de la Revoluție încoace"

Pasajul de la Oltenița, cel mai mare sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, este aproape de inaugurare. Acesta trebuia finalizat la sfârșitul anului 2022, însă lucrările au fost întârziate.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a declarat în direct la Euronews România că, cel mai probabil, în data de 20 mai va fi dat Pasajul Olteniței în trafic.

Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în ministerul Transportuilor: "Compania de drumuri a anunțat că în luna mai se va inaugura Pasajul Olteniței. În mod normal trebuia să fie finalizat în aprilie și cu tot cu perioada de recepție probabil până pe 20 mai va fi dat în trafic. Încă se mai lucrează pe zona de sub pasaj. Mai trebuie făcute semnalizarea pe verticală și se lucrează la rampa de coborâre spre Popești-Leordeni, spre București."

50 de kilometri de autostradă în 2023

Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în ministerul Transportuilor: "Pe zona București-Ilfov va fi cel mai bun an de la Revoluție încoace, pentru că vor fi date în trafic cinci lucrări majore care vor ajuta și centura actuală și tranzitul în zonă. Pe lângă cele două pasaje, Berceni și Olteniței, vor fi date în trafic încă trei loturi din A0, autostrada de centură a Bucureștiului care preia traficul de tranzit.

Vom avea cel puțin 50 de km de autostradă în jurul Bucureștiului, două loturi pe sud, unul pe nord. Cel de pe nord va fi finalizat înainte de termen, iar cele de pe sud au anul acesta termen de finalizare. "

Jurnalist Euronews: "La finalul acestui an ce suprafață din A0 va fi finalizată?"

Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în ministerul Transportuilor: "Cam jumătate din autostrada de centură va fi dată în trafic. În acest moment se lucrează la lărgirea centurii de la A1 spre DN5, la patru benzi. În vară vor începe lucrările și la configurarea pasajelor Măgurele, Bragadiru și Jilava. Vor fi primele pasaje pe Centura Capitalei pe trei nivele de circulație."

Secretarul de stat a mai spus că lucrările nu vor bloca circulația în zonă, ci vor exista doar restricții locale. Acesta a mai spus că mai există în stadiul de proiectare încă opt pasaje pe Centura Capitalei. Se estimează că acestea vor avea termen de finalizare în 2026.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE