Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O dată la două zile, un copil se pierde pe litoral. Polițiștii spun că nu e nevoie decât de un singur moment de neatenție din partea părinților

O dată la două zile un copil se pierde pe litoralul românesc. Asta arată statisticile poliției din acest sezon estival. Pierderea celui mic este un fenomen care apare și la nivel global: în medie, la fiecare câteva minute, un părinte trăiește teama dispariției copilului din câmpul său vizual.

Polițiștii din Constanța primesc în medie o dată la 2-3 zile un apel de la un părinte disperat că și-a pierdut copilul pe plajă. În unele cazuri este vorba despre neatenție, spun oamenii legii. Părintele, care ar trebui să țină copilul de mână tot timpul când intră sau iese din apă, îi dă drumul. Cel mic este distras, nu mai găsește șezlongul și se rătăcește.

Ori poate fi vorba despre necunoaștere - nu știe cum să reacționeze în cazul persoanelor necunoscute, mai ales dacă sunt rău intenționate. De aceea, polițiștii au încercat, din nou, să-i învețe pe copii și pe părinți ce să facă.

Copiii sunt supuși și altor pericole, atrag atenția oamenii legii. De multe ori, decid ei singuri că-și pot purta de grijă.

Polițist: Știm că sunt foarte mulți copii care se supără pe părinți și decid că le va fi mult mai bine să plece ei pe stradă. Dacă citim broșurica o să vedeți câte pericole sunt pe străzi pentru un copil care este singurel.

Părinte: Chiar ne bucurăm că au loc astfel de activități, astfel încât copiii să cunoască unde să apeleze dacă apare ceva suspect, să știe cum să ceară ajutorul și cum să se apere și să se protejeze când sunt astfel de situații deosebite.

Părinte: Mi se par foarte educative și consider că cei mici trebuie să aibă parte de mai multe astfel de activități, comparativ cu mersul în mall, îi băgăm la un film, floricele, fast food.

Florin Cătălin Bădița - purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov: Nu lăsați fără supraveghere un copil mai mic de 12 ani. Să vă asigurați că aceștia vă cunosc numele complet, dar și numărul de telefon al dumneavoastră. Să știți și în permanență unde se află copilul dumneavoastră.

Polițiștii recomandă părinților să verifice câți bani de buzunar au copiii și pe ce îi cheltuiesc, dar și să fie atenți dacă cei mici își schimbă comportamentul. Organizația „Salvați Copiii” atrage atenția că, la nivel european, 1 din 6 copii trece printr-o experiență de separare și pierdere temporară de părinții săi. Pentru a evita astfel de situații, specialiștii recomandă montarea unor brățări de identificare în cazul copiilor foarte mici care încă nu vorbesc.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE