Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Inimo Iași, cel mai mare festival caritabil din Europa. Mii de copii vor primi rechizite, haine și încălțăminte

Începutul anului școlar vine la pachet cu eforturi financiare considerabile pentru părinți. Cei mici au nevoie de rechizite, de haine și încălțăminte.

Mii de copii din România provin, însă, din familii care nu-și permit să îi trimită la școală cu toate lucrurile necesare. De altfel, sărăcia și este unul dintre motivele abandonului școlar. Pentru peste 10 mii de astfel de copii soluția salvatoare este un festival caritabil, cel mai mare de acest fel din Europa, care se ține de trei ani la iași și în care oamenii se distrează și fac fapte bune.

10.000 de beneficiari ai festivalului Inimo Iași

Florina are 38 de ani. Am întâlnit-o într-unul dintre blocurile construite din donații de preotul Dan Damaschin. Este educator-învățător, așa că în fiecare zi copiii din cartierul Glasul Vieții participă la diverse activități alături de ea.

Florina Axinte, beneficiar: ”Părintele mi-a oferit un nou început. Pentru mine e foarte important să am liniște și siguranță să pot să le ofer o educație.”

Florina și cei doi copii ai ei se numără printre cei peste 10.000 de beneficiari ai festivalului Inimo, care va începe la Iași pe 15 august. Este cel mai mare festival caritabil din Europa, care se organizează în fiecare an pe Arena Universității Științele Vieții din Iași, pe o suprafață de 12 mii de metri patrați. La finalul celor patru zile de eveniment, cei mici vor primi tot ce au nevoie pentru începutul școlii: rechizite, haine și încălțăminte.

Cătălina Damian, beneficiar: ”Abia aștept festivalul. Am patru copii. Am și școală, și grădiniță, și creșă, și e foarte greu. Trebuie pregătiți de la zero si e foarte greu.”

Reporter: ”Ați fi avut bani să cumparați?”

Cătălina Damian, beneficiar: ”Nu, sub nicio formă. Mai ales ca la grădiniță și creșă sunt mici și trebuie atâtea schimburi si la școală.”

Pr. Dan Damaschin, inițiator festival Inimo Iași: ”Propunem să aducem multă bucurie, să aducem multă voie bună și, în același timp, fapte bune. Niciun copil nu are voie să rămână desculț în prima zi de școală. Niciun copil nu are voie să rămână cu hainele fraților mai mari în prima zi de școală. Fiecare copil are drept la educație. Și de demnitate. Acest lucru, din păcate, nu se întâmplă de mult prea mult timp în România.”

Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: ”Ceea ce este un pic mai neobișnuit acum este felul în care reușim să ajungem să ajutăm pe acești oameni necăjiți, mijloacele prin încercăm să îi ajutăm. Și, iată, e un aspect inedit să organizeze un preot ortodox un astfel de festival. Nu știu să mai existe undeva în lumea aceasta.”

Donatorii pot pregăti copiii pentru școală

Biletul la festival constă în achiziționarea de pachete cu valori cuprinse între 50 și aproape 700 de lei. Toate produsele din pachete sunt fabricate de companii din România.

Pr. Dan Damaschin, inițiator festival Inimo Iași: ”Un donator poate pregăti un copil de școală, poate avea un rând de haine de suflet. Și asta pentru că, pe lângă faptul că merge câte seri vrea el la stadion cu acest pachet. Un copil merge la școală. Un angajat din România, doi, trei își ia salariu ca urmare a acestui efort, iar bunicii își iau pensia fără nicio problemă.”

Prima zi de festival va fi dedicată tradiției și muzicii populare, urmând ca în următoarele zile să urce pe scenă formația Voltaj și artișiti precum Horia Brenciu sau Feli. Festivalul se află la a treia ediție.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE