Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Miei cu 20% mai scumpi, de Paște. Fermier: Un kilogram de carne de miel se va vinde cu 45 - 50 de lei

Carnea de miel va costa cu 20 % mai mult de Paște, față de anul trecut, spun crescătorii de oi. Din cauza scumpirii utilităților și mâncării pentru animale, un kilogram de carne de miel se va vinde cu 45 - 50 de lei. Sunt și mulți crescători care preferă să vândă mielul viu către țările arabe. Asta și pentru că românii, în general, consumă foarte puțină carne de oaie.

Mai este o lună până la Paște, iar la masa tradițională nu lipsește carnea de miel. În perioada aceasta, potrivit fermierilor, mieii vor avea greutatea căutată de clienți, însă prețul per kilogram va fi cu cel puțin 5 - 10 lei mai mare, față de anul trecut.

Radu Mindirigiu, fermier: Mieii vor avea 25 până în 30 de kilograme în viu la Paște. În carcasă vor avea 10-15. O să fie prețurile mai ridicate, pentru că s-au scumpit mult cerealele și prețurile o să fie între 45-50 de lei kilogram la carcasă.

Prețul este mai mare, din cauza cheltuielilor cu hrana animalelor și a utilităților.

Marius Mindirigiu, fermier: Cheltuielile cu ele pe perioada de iarnă poate trec de dublu. Deci porumbul înainte era poate 50 de bani, 80 de bani, un leu. Acum de la 1 leu 50 - 2 lei.

Marius Mindirigiu crește oi de aproape 12 ani. În ultimii ani, spune el, preferă să vândă miei în țările arabe. În acest an estimează ca va avea peste 300 de miei. Doar 50 vor fi vânduți în România.

Marius Mindirigiu, fermier: Mieii, cel puțin la mine în fermă, în mare parte din ei, o să meargă către export, în țările arabe. Nu știm exact nici acolo. Deocamdată nu se anunță un preț chiar foarte bun. La momentul de față e 19 lei.

Piața arabă consumă anual între 3.000 și 4.000 de tone de carne de miel din România. În funcție de prețul de acolo, ciobanii noștri decid cât mai vând și pe piața internă.

Radu Mindirigiu, fermier: Când îi dăm la camion, îi dăm grămadă toți. Se poate găsi la camion mai repede decât la Paște. La Paște găsești, tai mielul și nu mai vine clientul, că i se pare prea scump prețul și rămânem cu el.

Pentru ca mieii să fie trimiși în țările arabe trebuie să aibă greutatea de cel puțin 14 kilograme, să fie vaccinați și să aibă toate actele în regulă.

Anul acesta Paștele ortodox este sărbătorit pe 16 aprilie, iar cel catolic cu o săptămână mai devreme.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE