Jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari, a încercat să afle răspunsuri la întrebările esențiale ale creștinismului.
A stat de vorbă cu un cercetător în istoria religiilor și cu preoți încercând să deslușească în ce mod se poate raporta astăzi umanitatea la credință. A încercat să afle răspunsuri la întrebările esențiale ale creștinismului.
Prevalează povestea, tradițiile sau rămânem cu esența, cu valorile? Ce alegem să credem și cum înțelegem să aplicăm în viața de zi cu zi?
O discuție filosofică, izvorâtă din teologie, pe care o puteți urmări în interviul video din articol.
Despre ce aflăm din interviuri, ne spune Vitalie Cojocari, într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
”Bisericile nu s-au despărțit din cauze religioase”, mi-a spus Cristian Vechiu, doctor în Teologie şi Studii Religioase. A tras aer în piept și a continuat. În 1054 Marea Schismă s-a produs din alte motive decât credințele legate de Isus sau de Dumnezeu.
Motivele țineau de politică și de cât de influentă este biserica. Pe șleau spus, era o luptă legată de numărul de credincioși, de teritorii.
În interviul pe care l-am făcut, specialistul în Istoria religiilor mi-a spus franc: în momentul despărțirii, diferențele dintre biserici erau minime.
După ce biserica catolică și cea ortodoxă au decis să se separe, au început să caute cum să se diferențieze. Au inventat tradiții, ritualuri, tot felul de activități care să arate că sunt biserici diferite. Așa ne-am trezit, de pildă, acum că sărbătorim Paștele la o săptămână distanță de cel Catolic.
Am vrut să verific această afirmație.
Eram curios cum se raportează bisericile la asta. Am discutat cu un preot catolic, Preotul Decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Wilhelm Dancă. Am discutat cu un preot ortodox, Preotul Paroh al Mănăstirii Cașin, Gabriel Cazacu.
Am crezut că fiecare o să-mi spună că biserica sa este dreaptă, că ritualul bisericii sale este sfânt. Știți ce am auzit în schimb? Că au fost orgolii ale capilor bisericilor, așa cum are fiecare om, dar bisericile ar trebui la un moment dat să se unească.
Dar să revin la Cristian Vechiu și la altă chestie interesantă. Susține că istoricii nu mai dezbat acum dacă a existat ori ba Isus. Isus a fost un personaj istoric cât se poate de real. Asta fără echivoc. Istoricii dezbat care au fost motivele sale adevărate. Ce l-a mânat pe el în a le spune oamenilor ce le-a spus.
Trecând peste credința că este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este o credință intimă, oamenii aleg să creadă ori ba.
Vorbim despre învățătura sa, despre filosofia sa. Oare știa el că prin ce spune va influența umanitatea, istoria?
Indiferent dacă ești ori nu ești credincios, filosofia pe care a propovăduit-o te influențează, îți dictează viața chiar și azi, după 2000 de ani de la moartea sa. Iar asta este din nou fără echivoc.
Vechiu spune că Isus a schimbat lumea prin tezele sale, le-a oferit oamenilor motive să nu se mai omoare după principiul ”ochi pentru ochi”. Dacă a fost un răzvrătit care a vrut să fie rege, nu i-a prea ieșit. Dacă a vrut să fie un om la care umanitatea să se raporteze în cei 2 mii de ani care au urmat, i-a reușit cu prisosință.
Și preoții susțin asta, spunând în plus că este și Fiul Domnului, desigur.
Cât despre religie, toți trei susțin în interviu ceva interesant, ceva pentru care ai fi ars pe rug acum câteva sute de ani.
Religia nu este suma tradițiilor ori ritualurilor pe care bisericile le cultivă. Religia este o instituție vie, care se adaptează. Dacă o tradiție nu reușește să răspundă nevoilor modernității, acea tradiție va dispărea.
Alegem să credem ori ba în religie! Nu-i bai, e o alegere. Important este că lumea este mai bună azi față de acu 2000 de ani. Asta și pentru că un bărbat născut în Bethleem le-a spus oamenilor să-și iubească aproapele ca pe ei însuși. Asta a fost pentru acele vremuri ceva modernizator, nou, nemaivăzut.
Desigur, după 2000 de ani oamenilor încă trebuie să li se amintească asta. Să li se amintească faptul că trebuie să se ierte unii pe alții. Mai ales de Paște.
Dacă nu s-ar ierta, de pildă, războaiele nu s-ar mai termina. Iată cât de actuală este această filosofie.
