Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

REPORTAJ VIDEO din Ierusalim. Locurile unde a început istoria creştinismului

Ierusalim. Cel mai important oraș biblic și centrul mondial al spiritualității. Un oraș de aproape 100.000 de locuitori, cel mai mare din Israel și cu cea mai mare concentrare de locuri sfinte. Istoria biblică a oraşului a început pe vremea părintelui Avraam care s-a întâlnit aici cu Melchisedec, regele Salemului. În jurul anului 1000 î.Hr., Regele David a cucerit Ierusalimul şi a întemeiat aici o cetate puternică înconjurată cu ziduri de apărare: ”Cetatea lui David”.

Aici, pe tărâmul mântuirii, conviețuiesc comunitățile care reprezintă cele mai importante religii ale lumii, fiecare având reperele sale. Pentru creștini, aici se află Mormântul Sfânt și celelalte locuri sacre în care Iisus a fost răstignit, a înviat și apoi s-a urcat la ceruri.

Evreii se închină aici la Zidul Plângerii, simbolul credinței lor, iar musulmanii au Domul Stâncii, de unde Profetul Mohamed s-a ridicat la cer. Deși este un oraș sacru, pentru Ierusalim s-au dus de-a lungul secolelor bătălii și războaie sângeroase, religia fiind mereu motivul conflictelor.

Betleem este un oraș aflat sub controlul Palestinei, care are doar 25.000 de locuitori. Ridicat pe stânci, aici s-a nascut Regele David, iar o mie de ani mai tarziu, Fecioara Maria a venit aici din Galilea și l-a născut în iesle pe Iisus. La aflarea veștii nașterii Mântuitorului, Regele Irod, care voia cu orice preț să-L facă să dispară, a ucis atunci 14.000 de nou-născuți.

Biserica Nativității, locul unde s-a născut Iisus Hristos

Deasupra grotei în care Fecioara Maria i-a dat naștere Mântuitorului s-a ridicat o biserică. Construită în anii 600, în clipa de față este singura biserică din lume care s-a conservat integral de-a lungul secolelor. În urmă cu un deceniu, UNESCO a trecut Biserica Nativității în patrimoniul său și a investit 15 milioane de dolari pentru reabilitarea ei.

Intrarea se face printr-o ușă înaltă de doar 1,20 metri, prin care ca să pătrunzi trebuie să te apleci.

În Biserica Nativității, sute de oameni stau ore și ore la coadă pentru a atinge steaua de argint care marchează locul nașterii lui Iisus. Pentru localnici, locul reprezintă atât un simbol sacru, dar și o sursă de venit, căci turismul religios este o activitate înfloritoare.

Said Abu Naif, ghid: ”Sunt palestinian de aici din Betleem, locul este începutul creștinătății, e bine pentru noi că vin turiști, este venitul comunității. Vin din toată lumea, vin și foarte mulți români, des, tot anul.”

Oamenii așteptă aici ore și ore pentru a putea coborî la cele două locuri sacre de sub biserică. Grota Nașterii și Grota Laptelui, locul în care Iisus a fost alăptat, în iesle, și unde a primit vizita celor trei magi care i-au adus cadouri.

Este locul unde echipa Euronews România l-a întâlnit pe preotul Constantin Tănase, din Pietrari, județul Dâmbovița.

Preotul Constantin Tănase: ”Am venit cu un grup de 48 de oameni, cu sufletul deschis, emoții mari, să ne închinăm aici la locul nașterii, la steaua donată de Constantintin Mavrocordat. Aici înseamnă sfințenie și ceva de neuitat. Luăm amintiri sfinte pe care le ducem acasă pentru cei dragi.”

În grota unde s-a întâmplat miracolul nașterii Mântuitorului sunt cozi uriașe. Vin aici și turiști români. Oamenii care intră sunt istoviți după așteptarea de ore în șir, dar și copleșiți de însemnătatea sacră a locului care parcă ia cu mâna toată oboseala.

Despre însemnătatea locului ne-a vorbit și un preot care slujește de ani buni la Biserica Nativității.

Preotul Paris Iserdaradje: ”Locul acesta este unic, unde a început creștinătatea și au plecat spre toată lumea mesaje de iubire. Vin aici oameni din toată lumea și pentru ei înseamnă enorm, fie că sunt credincioși sau nu. Suntem prieteni cu cei din România și Ucraina.”

Grădina Ghetsimani, ultimul loc în care Iisus Hristos s-a rugat, înainte de a fi trădat

După Betleem, echipa Euronews România a ajuns într-un alt loc plin de semnificații pentru creștinătate: Grădina Ghetsimani, de la poalele Muntelui Măslinilor. Era locul preferat de rugăciune și de reculegere pentru Iisus Hristos. Astăzi, aici se păstrează câțiva măslini seculari care amintesc de episodul în care Iisus i-a invitat pe Sfinții Apostoli să se roage împreună, înainte să fie trădat de Iuda și apoi arestat.

Umilit de soldații romani, Iisus a fost judecat, iar Pilat l-a condamnat la moarte prin răstignire. În acest loc, pe fruntea Mântuitorului a fost așezată, în batjocură, o coroană de spini. Romanii l-au îmbrăcat într-o hlamidă roşie şi îl numeau, sarcastic, împăratul iudeilor. În cele din urmă, soldaţii au ridicat pe umerii fiului lui Dumnezeu o cruce grea şi au pornit spre Golgota pentru a-l răstigni.

Drumul acesta, de la Pretoriu şi până la Golgota, a fost un calvar pentru Iisus. Traseul are 14 staţii şi fiecare dintre acestea consemnează un sfânt popas al Mântuitorului care a căzut în repetate rânduri sub povara crucii.

Deși ne afăm în mijlocul tărâmului sfânt, teoretic un loc sacru, al liniștii, Drumul Crucii este și una dintre țintele cele mai frecvente pentru atacurile radicalilor sau ale teroriștilor. E un paradox căci, din această cauză, zona este și astăzi împânzită de soldați înarmați și de forțe de Securitate.

Aici este o zonă sângeroasă, confluența dintre cele două porți unde se întâlnesc musulmanii cu evreii, zona cea mai supusă conflictelor. Mai trec si creștini, care nu sunt vizați, însă cad victime colaterale. Zona este foarte păzită de soldați înarmați. Este o zonă fierbinte, chiar dacă, teoretic, aici există o pace oficială între creștini, evrei și musulmani.

Biserica Sfântului Mormânt, unde în fiecare an se aprinde Lumina Sfântă

Echipa Euronews România a ajuns, în final, și la Biserica Sfântului Mormânt. Este cel mai important și mai sacru loc al religiei creștine. Împărăteasa Elena, mama împăratului roman Constantin, ar fi descoperit aici în anul 325 locul în care a fost răstignit Iisus și a dispus ridicarea bisericii. Lăcașul a avut o soartă aspră de-a lungul secolelor - a fost distrus și reclădit de mai multe ori, ultima reconstrucție datând din 1810.

Părintele Ioan: ”Biserica e făcută de cruciați și bizantini, aici sunt trei religii, e cel mai cucerit loc din lume. În interior sunt foarte multe altare.

Aici este ceva foarte interesant: crăpătură în piatră topită, de la flacără. În perioada de ocupație a sarazinilor, când armenii au avut superioritate în fața creștinilor ortodocși, au dat bani la sarazini, ca să-i scoată afară pe creștinii ortodocși din Sfântul Mormânt și au facut ei slujba pentru pogorârea Sfintei Lumini. Dar flacăra nu s-a mai aprins și a spart aici coloana în exterior.

În biserică, e Sfântul Mormânt, cel mai important loc pentru creștinătate. Înăuntru sunt două încăperi: capela îngerului (unde se află o bucată din piatra care pecetluia mormântul) și mormântul. Flacăra, aici, arde mereu.”

Patriarhul Ierusalimului, Teofilus, spune că acesta este cel mai sfânt loc pentru creștini. Patriarhul asistă la miracolul venirii Luminii Sfinte pe care apoi o trimite credincioșilor din toată lumea.

Patriarhul Teofilus: ”Experiența Luminii Sfinte este ceva unic, oamenii au nevoie de această hrană spirituală pentru suflete. Și este exact ceea ce reprezintă Lumina Sfântă pentru noi”.

L-am întrebat pe părintele Ioan cum se văd miracolele sacre ale creștinătății prin ochii unui cleric, mai ales în condițiile în care știința și civilizația au evoluat până la nivelul de astăzi, cu sateliți, roboți și inteligență arficială.

Părintele Ioan:Tinerii au acces la informație și caută explicații. Nu trebuie să explicăm noi, se vede cu ochiul și se simte totul, ce trăim aici e mai presus de orice, vin aici oameni de tot felul și inexplicabil încep să plângă de la bucuria și energia locului, simțim asta.

Au fost nenumărate relatări, cărți scrise despre minunile petrecute la Sfântul Mormânt cu Sfânta Lumină. Eu personal am văzut, însă, cum se aprinde singur un mănunchi de lumânări în mâna unei femei.”

Muntele Măslinilor, locul de care este legată ultima parte a vieții Mântuitorului

Muntele Măslinilor este unul dintre cele mai căutate locuri biblice din țara sfântă. Evangheliile ne arată că de Muntele Măslinilor este legată ultima parte a vieții Mântuitorului, începand cu Intrarea în Ierusalim și până la Înălțarea la Cer. Aici se află și biserica ortodoxă pe unde Iisus a trecut.

Echipa Euronews România a fost însoțită în acest loc de sora Daniela.

Sora Daniela: ”Înălțarea lui Iisus Hristos a avut loc pe acest Munte al măslinilor. Nu știm exact poziția, dar știm că cele două apariții ale lui Iisus Hristos după înviere către Apostoli au avut loc aici”

Echipa Euronews România și-a închieiat periplul la Biserica Românească din Ierusalim, unde a fost întâmpinată chiar de șeful reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române în Țara Sfântă, Arhimandritul Teofil, cel care a preluat Lumina Sfântă pentru a o aduce credinșioșilor din România.

Arhimandritul Teofil: ”Învierea s-a produs sub forma unei lumini care a alungat întunericul, a trecut prin materie și piatra a fost penetrată de această energie spirituală.”

Milioane de oameni din întreaga lume vin la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte, convinşi că vor ajunge mai uşor să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu.

Este și motivul pentru echipa Euronews România v-a purtat, în această călătorie. V-am arătat locurile în care a început istoria creştinismului și s-a înfăptuit Mântuirea. Aici s-au imprimat în piatră cele mai mari minuni de pe pământ. Aici a înviat Hristos, cel care a transformat apa în vin, a vindecat leproși sau orbi, a potolit furtuni și a mers pe apă. Fiul Domnului și-a încheiat misiunea pe pământ fără a folosi toate aceste haruri în favoarea Sa. Jertfa Sa supremă a lăsat în urmă o lume mai bună - cel puțin asta a fost intenția - a eliberat suflete și a lăsat umanității locuri sacre. Ecce Homo! Iată Omul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE