Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Incendiu de vegetație în Miroslava. Pompierii au găsit o femeie carbonizată

Un incendiu de vegetație a făcut o victimă în comuna ieșeană Miroslava. Este vorba de o femeie de 72 de ani, care a fost găsită de pompierii ce încercau să stingă flăcările întinse pe aproximativ 50 de hectare.

Popmpierii încă luptă cu incendiul, pentru că sunt mai multe focare. Primul focar, cel pentru care au fost sunați în jurul orei 11:00, a fost lichidat însă în scurt timp incendiul s-a extins în mai multe lucruri și din cauza vântului care este extrem de puternic și au îngreunat misiunea popmpierilor.

Flăcările au cuprins o zonă de vegetaţie uscată, cel mai probabil s-a propagat din cauza căldurilor sufocante din ultima perioadă. La fața locului acționează șapte șenilate și un echipaj de acordare a primului ajutor. Sunt implicaţi 31 de militari şi membrii Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit presei locale.

Încă un incediu de vegetație a izbucnit în decursul zilei de astăzi și în satul Buznea, comuna Ion Neculce. Incendiul se manifesta pe aproximativ 2.000 mp. La locul evenimentului a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgență Paşcani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE