Porţiunea râului Dâmboviţa care traversează Bucureștiul în zona biefului Operetă a fost golită şi va rămâne aşa pentru mai mult timp.
Măsura a fost luată după ce s-au găsit infiltraţii în planșeul albiei amenajate în urma unui vortex.
În acest interval, se va face o estimare fizică și valorică corectă a lucrărilor de reabilitare necesare pentru remedierea situației. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din sursele proprii ale Apelor Române.
Apele Române: S-a intervenit în regim de urgență
”În urma evaluării la fața locului a incidentului apărut în zona biefului Operetă, specialiștii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Ilfov-București au decis ieri, 25 martie 2024, de comun acord cu constructorul, menținerea în continuare a acestuia gol pentru următoarea perioadă de timp.
Această măsură se impune în vederea realizării unei estimări fizice și valorice corecte a lucrărilor de reabilitare necesare pentru remedierea situației. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din sursele proprii ale instituției.
Manevrele de golire totală a biefului Operetă au fost executate controlat duminică, în data de 24 martie, cu scopul de a fi asigurate condițiile optime pentru vizualizarea incidentului apărut.
Mai exact, este vorba despre apariția unui vortex, identificat de agentul hidrotehnic de la formația noastră de lucru din cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea- Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-București. Până în acest moment, s-a intervenit în regim de urgență, cu forțe proprii, cu o folie ancorată cu saci de nisip pentru a opri provizoriu inflitrația apei.
În funcție de evoluția fenomenelor, vom reveni cu informații suplimentare.”, se arată în comunicatul făcut public de Apele Române.
După golirea albiei, au fost descoperite mai multe deșeuri, printre care trotinete, biciclete, aparate casnice, anvelope și peturi.
”În același timp, în urma golirii biefului Operetă, au fost identificate o serie de deșeuri reprezentând lucruri aruncate de oameni în cuva de apă curată a râului Dâmbovița, anvelope de mașină, trotinete (peste 20) etc.
De aceea, facem un apel la populație de a fi mai responsabilă cu mediul și natura din jurul său. Cu toții trebuie să înțelegem că pentru a avea ape curate, este nevoie să aruncăm gunoaiele doar în locurille special amenajate. Totodată, în interiorul localității și în jurul acesteia, responsabilitatea salubrizării cursurilor de apă revine autorităților locale în conformitate cu prevederile ORDONANȚĂ nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale.”, se mai arată în document.
Vandalizarea trotinetelor, un fenomen de amploare
Vandalizarea trotinetelor electrice este un fenomen care a căpătat amploare nu doar în România. Euronews a discutat cu sociologul Ana Bulai despre apariția acestui tip de comportament.
Ana Bulai: „Trotineta n-o arunci pentru că este un mijloc de locomoție, sau nu te răzbuni pe ea când ai un comportament dintr-ăsta distructiv, ci pentru că este un simbol.
Ea este simbolul unei părți din societate care a militat pentru o serie de idealuri, de la unele ecologiste până la idealuri politice, care țin de asumarea unor minorități sexuale, asumarea unor direcții de orientare a politicilor publice. Nu cred că un fenomen agresiv împotriva trotinetelor pornește majoritar din conflictele de trafic sau din nevoia de mai mult spațiu pentru autoturisme.”