În această săptămână, jurnaliștii Euronews România au început un experiment. Au monitorizat poluarea, cu un dispozitiv special, în una dintre cele mai aglomerate intersecții din București, care, de cele mai multe ori, apare verde pe harta de calitate a aerului, în ciuda smogului care a acoperit Capitala săptămâna aceasta.
Experiment Euronews. Cât de poluat este Bucureștiul
Maia Bondici, jurnaist Euronews: „Suntem pe Bulevardul Iuliu Maniu, la intersecția cu Palatul Cotroceni, o zonă extrem de aglomerată din Capitală. În această săptămână, am monitorizat calitatea aerului cu ajutorul unui dispozitiv, în orele de vârf ale traficului."
Dis de dimineață, aplicația ne semnala că suntem într-o zonă extrem de poluată și că ar trebui să luăm măsuri de protecție. Valoarea era zero, adică ne indica o calitate a aerului foarte slabă, în timp ce senzorii de pe platforma oficială a statului erau verzi.
Monitorizarea a arătat depășiri constante ale particulelor de poluare PM 2,5 și PM 10, adică, acele particule fine, invizibile, care se depun în plămânii noștri. Aceeași situație a fost în fiecare zi, dimineața și seara, când oamenii mergeau sau veneau de la școală sau serviciu, de cele mai multe ori, cu mașina. Aproximativ 60% din poluare provine din trafic.
Oana Neneciu, director Ecopolis: „Sunt foarte multe soluții care încă nu se implementează la noi. Dacă vorbim de trafic, avem soluția cu limitarea vehiculelor extrem de poluante în interiorul orașelor și eliminarea lor treptată din trafic. Alte soluții sunt, evident, folosirea transportului în comun pe scară largă și eficientizarea lui."
Un grup de elevi din București a început să monitorizeze calitatea aerului în drumul lor spre școală. Clara are 16 ani și, în fiecare zi, se oprește în patru puncte diferite ca să afle ce fel de aer respiră. Am parcurs și noi drumul cu ea.
Maia Bondici, jurnalist Euronews: „Acum îți arată 84. E destul de bun.”
Clara Popa Anica, elevă: „Da. Maaaamă, tocmai am simțit un miros din acela foarte puternic.”
Maia Bondici, jurnalist Euronews: „Da, de la țevile de eșapament. Dar acum e 84. Cum a arătat săptămâna aceasta?"
Clara Popa Anica, elevă: „În săptămâna asta au fost procente de la 60 la 95. Variază foarte mult dacă ești fix în fața mașinilor, lângă stradă, sau pe străduțe. Pe străduțe e mult mai bine decât pe bulevard. Au fost depășiri în special în stația de autobuz, ceea ce mi se pare destul de nasol, pentru că acolo se opresc toți elevii să se urce în autobuz și să se ducă la școală."
Inițiativa de monitorizare a început în urmă cu două săptămâni și va continua și cu alți elevi voluntari.
Oana Neneciu, director Ecopolis: „Am constat, a fost un pic surprinzător, că calitatea aerului este foarte precară în anumite garnituri de metrou. Pe marile bulevarde sau atunci când ies în stațiile de autobuz, la fel, valorile sunt destul de mari. Copiii sunt cei mai afectați cetățeni de către poluarea aerului, din cauză că ei sunt mult mai aproape de sol, inspiră mult mai mult aer până la vârsta de 8-9 ani, timp în care plămânii lor sunt într-o continuă dezvoltare."
Clara Popa Anica, elevă: „Mi se pare că este o problemă și că afectează foarte mult sănătatea mea. Când merg în alte orașe, în alte țări, pot să simt diferența, unde e mai bine și unde e mai rău. Când mă întorc în București, din altă țară, pur și simplu simt poluarea."
În majoritatea timpului, poluarea aerului din jurul școlilor este chiar și de șapte ori mai mare decât limita admisă, arată un studiu Ecopolis. Din acest motiv, a apărut proiectul 'Oprește motorul', care iî sfătuiește pe părinți să nu își aștepte copiii cu mașina pornită.
Conform datelor oficiale, aproximativ 20.000 de români mor anual din cauza poluării.