Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cine va fi următorul Papă? O privire asupra succesorilor la Vatican

Papa Francisc a murit pe 21 aprilie, în a doua zi de Paște. La scurtă vreme după funeralii, Vaticanul va organiza Conclavul papal, unde Colegiul Cradinalilor se adună pentru a alege noul șef al Bisericii.

Conform regulilor Conclavului, la data de 25 ianuarie 2025, există aproximativ 138 de cardinali electori dintre cei 252 de cardinali ai Bisericii Catolice. Numai cei cu vârsta sub 80 de ani pot lua parte la votul secret care are loc în Capela Sixtină. Alegerile se derulează în petru runde zilnice întrerupte de momente de rugăciune pânâ când este ales noul papă care trebuie să adune două treimi din voturi.  Papa Francisc a fost ales în a doua zi de Conclav.

Nume cheie vehiculate pentru viitorul Papă

Cel mai probabil, următorul Papă ar putea fi Cardinalul Pietro Parolin, 69 de ani, cardinalul cu cel mai înalt rang în conclavul electoral, secretar de stat al Vaticanului din 2013.. El este considerat unul dintre liderii cei mai influenți din cadrul bisericii. Preocupat de criza valorilor din lumea occidentală, în poziționările sale publice îndeamnă Europa să fie ea însăși pentru a continua „să aibă un loc central în provocările geopolitice ale timpului nostru”, recuperând rădăcinile istorice și culturale ale popoarelor europene.

Cardinalul italian a fost o figură cheie în eforturile diplomatice ale Bisericii și este văzut ca un lider moderat. El a evitat poziționarile politice radicale concentrându-se pe inițiativele globale de pace. Experiența Cardinalului Parolin în abordarea situațiilor geopolitice complexe îl face un candidat puternic pentru papalitate. În calitate de secretar de stat al Vaticanului din 2013, cardinalul Pietro Parolin este cel mai înalt oficial în cursă.

Cardinalul Matteo Maria Zuppi este un alt nume vehiculat. Italian, în vârstă de 69 de ani, Cardinalul Zuppi este președintele Conferinței Episcopale Italiene, Arhiepiscop de Bologna, unul dintre cei mai apropiați de Papa Francisc. L-a însoțit pe Suveranul Pontif intr-o  serie de călătorii pe care le-a făcut pe mapamond de când a fost numit cardinal în 2019.

De asemenea, l-a întâlnit pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski în timpul unei misiuni de pace și a mers în SUA pentru a-l întâlni pe președintele de atunci Joe Biden. Zuppi  este unul dintre apărătorii drepturilor comunităților marginalizate. 

Facțiunile de opoziție din Biserica Catolică au și ele favoriții lor

Creștinii catolici din America sunt una dintre cele mai radicale ramuri ale Bisericii Catolice. Cardinalul Raymond Leo Burke, opozant deschis al Papei Fracisc, este un alt posibil succesor. Arhiepiscop de Saint Louis (USA), fost președinte al Tribunalului Vaticanului a fost shimbat de Papa Fracinsc și numit intr-o funcție cu rol ceremonial de lider al Ordinului Cavalerilor de la Malta.

Cardinalul Burke, în vârsta de 77 de ani, a avut ciocniri publice cu Papa Francisc pe probleme precum divorțul și recăsătoria. El a calificat punctele de vedere ale bisericii cu privire la inseminarea in vitro sau căsătoriile civile intre persoane de același sex „contestabile” în mai multe luări de poziție. Jurnaliștii acredidați pe lângă Sfântul Scaun spun că dacă va fi ales Cardinalul Burke, Biserica Catolică va reveni la o traiectorie tradițională, conservatoare .

Cardinalul Peter Erdö, tot un tradiționalist al Bisericii Catolice apare pe lista favoriților. Cardinalul Erdö a condus vreme de 10 ani Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. În vârstă de 72, cardinalul este Arhiepiscopul Budapestei și liderul Bisericii Catolice din Ungaria. Anterior, el s-a opus permisiunii catolicilor divorțați sau recăsătoriți să primească Sfânta Împărtășanie și a luat o poziție dură în privința imigrației, comparând politicile privind refugiații cu traficul de persoane. Abordarea conservatoare a lui Erdö îi poate atrage pe cei din Vatican care doresc să vadă o întoarcere la învățăturile stricte ale Bisericii.

Cardinalul Luis Antonio Tagle este reformistul care se află printre numele de pe lista scurtă vehiculate pentru Vatican. O voce progresistă în cadrul Bisericii, cardinalul Luis Antonio Tagle, 67 de ani, din Filipine, a fost mult timp considerat un potențial succesor al Papei Francisc. Tagle a fost vocal în susținerea unei incluziuni mai mari, în special pentru persoanele LGBTQ și catolicii divorțați. Dacă va fi ales, el ar fi primul papă asiatic din istorie, semnalând o schimbare majoră în conducerea și prioritățile Bisericii.

Ce urmează?

Dacă Papa Francisc se retrage sau decedează abia în aceste condiții se organizeză următorul Conclav. Cu candidați puternici care reprezintă atât facțiuni progresiste, cât și conservatoare, următorul lider al Bisericii Catolice va juca un rol crucial în modelarea direcției sale viitoare. Până atunci sănătatea Papei Francisc rămâne o preocupare majoră.

În ceea de privește o eventuală demisie, Papa Francisc a lăsat întotdeauna ușa deschisă cu privire la această posibilitate, la fel cum a făcut-o și predecesorul său, Benedict al XVI-lea, în anul 2013. S-a întâmplat la scurt timp după înscăunarea Papei Francisc, în 2013. Atunci, Suveranul Pontif a semnat o scrisoare de demisia în cazul în care starea de sănătate nu i-ar mai permite să-și exercite funcția.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE