Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Există condiții propice vieții pe un satelit al lui Jupiter? Pentru a afla, o rachetă a Space X a lansat cea mai mare sondă din istoria NASA

După prima „plimbare spațială privată”, care a avut loc cu succes în septembrie, Space X a lansat cea mai mare sondă spațială din istoria NASA, Falcon Heavy. Misiunea este făcută cu scopul de a afla dacă există condiții propice vieții pe satelitul Europa, care aparține planetei Jupiter și care are suprafața înghețată.

Indiciile potrivit cărora ar putea exista viață sunt existența apei și a energiei derivate din căldură. Sub stratul gros de gheață se află un ocean înghețat, despre care cercetătorii cred că ar putea găzdui forme de viață primitive.

Misiunea Europa Clipper vrea să afle dacă există viață pe satelitul lui Jupiter, Europa

Tehnologia folosită este, evident, cea mai înaltă disponibilă în prezent. Misiunea dispune de dispozitive care vor analiza compoziție satelitului, va avea radare care vor analiza grosimea gheții și spectrometre speciale, dar și camere video care vor realiza imagini la rezoluție foarte mare. Cercetătorii bănuiesc că acolo există lacuri subglaciare similare cu cele din Antarctica. Până în prezent, nicio sondă nu s-a apropiat atât de multde satelitul Europa.

  • Sonda Europa Clipper are 30 de metri lungime, are 24 de motoare și cântărește 6 tone, dintre care peste 40% reprezintă combustibil.

Lansarea a avut loc luni, la ora locală 12:06, de la Kennedy Space Center al NASA, Cape Canaveral (Florida). Conform NASA, la 50 de secunde de la lansare, racheta Falcon Heavy rula deja cu o viteză mai mare decât cea a sunetului. La trei minute de la lansare, s-au detașat boosterele laterale.

Misiunea se numește Europa Clipper și va ajunge la destinație în aprilie 2030. După încă un an, în 2031, ea va începe să survoleze satelitul Europa la altitudini cuprinse între 25 și 2.700 de kilometri, iar planurile prevăd 49 de astfel de misiuni de survol în decurs de trei ani. Costul acestei misiuni depășește cinci miliarde de dolari.

Inițial, această sondă ar fi trebuit lansată pe 10 octombrie, dar uraganul Milton care a lovit Florida a făcut ca misiunea să fie amânată. În plus, au fost necesare verificări tehnice suplimentare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE