Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Plăcinta dobrogeană, oficial pe lista produselor protejate din UE. România a câștigat disputa cu Bulgaria

Comisia Europeană a adoptat, joi, 30 martie, decizia prin care ”plăcinta dobrogeană” este considerată ca fiind o indicație geografică protejată (IGP) pentru România.

”Caracterul specific al produsului «Plăcintă dobrogeană» se datorează modului de preparare și îndemânării transmise de la o generație la alta de locuitorii din Dobrogea.

Reputația produsului se datorează dovezilor istorice privind vechimea și notorietatea sa, transmise prin izvoare orale culese și transcrise în reviste și în cărți în vederea păstrării în timp pentru generațiile viitoare”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Astfel, plăcinta dobrogeană va fi inclusă pe lista celor 1 621 de produse agricole deja protejate în Uniunea Europeană.

Lista tuturor indicațiilor geografice protejate se găsește în baza de date eAmbrosia.

Ce este plăcinta dobrogeană

Plăcinta dobrogeană este un produs de patiserie fabricat în regiunea Dobrogea din sud-estul României. Ea se prepară cu foi de aluat întinse și umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caș și cu ouă. Foile de aluat umplute se rulează, se încrețesc și se aranjează în formă de spirală în tăvi rotunde. Foile se întind și se usucă până când devin foarte subțiri, translucide, elastice și puțin lucioase, caracteristici pe care numai localnicii din regiunea respectivă le cunosc.

La începutul lunii martie, România a câştigat în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată a produsului "Plăcintă dobrogeană". Deliciosul preparat, cu telemea și caș, nu lipsește din patiseriile din Constanța, unde tăvile proaspăt scoase din cuptor, se golesc rapid.

Plăcinta dobrogeană este vedetă printre preparatele patiseriilor din județul Constanța. Umplută cu brânză dulce  și brânză sărată și stropită din belșug cu smântănă și ou proaspăt, plăcinta drobrogeană este printre preferatele constănțenilor și turiștilor. Un kilogram se vinde cu 50 de lei iar o astfel de porție zdravănă costă între 15 și 20 de lei.

Rețeta e transmisă din moși strămoși, spun patiserii care recunosc că nu e zi în care să nu facă cel puțin 3-4 tăvi cu delicosul preparat, ne-a mărturisit doamna Mariana Breha patiseră în Constanța.

"Această rețetă este tradițională Dobrogei și o facem din generație în generație, ne-am învățat unii pe alții."

Plăcinta dobrogeană, recunoscută după doi ani de negocieri

Pofticioșii recunosc că plăcinta dobrogeană e unul dintre cele mai delicioase preparate tradiționale. La această patiserie din Constanța, disputa dintre români și bulgari cu privire la recunoașterea mărcii, a fost discutată intens.

”Eu știu povestea că am văzut-o. Cu bulgarii folosesc zonal și noi am obținut recunoaștere pe plan european”, a declarat pentru Euronews Romania una dintre clientele unei patiserii din Constanța.

"Copiii, de câte ori vin aici, iau câte două de fiecare. E foarte, foarte gustoasă."

Recunoașterea europeană a produsului ”Plăcinta dobrogeană” a fost obținută după doi ani de negocieri.

Vecinii bulgari vor primi dreptul de a folosi denumirea, dar numai la nivel local, în regiunea de la sudul judeţului Constanţa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE