Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Drumul actorului de la Cannes… în Deltă. Bogdan Dumitrache a jucat în Pelicula „Trei kilometri până la capătul Lumii”

Pe lista nominalizărilor pentru cele mai bune lungmetraje de la European Film Awards de anul acesta, de la Locarno, Elveția, se află și un film românesc: Trei kilometri până la capătul lumii, care a câștigat un premiu la Cannes. Pelicula a fost proiectată și la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, la Festivalul Anonimul.

Echipa Euronews a stat de vorbă cu actorul Bogdan Dumitrache, unul dintre protagoniștii filmului.

În Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, nu este de mirare dacă întâlnești, pe ulița satului, actori și regizori din cadrul Festivalului de Film Anonimul. Noi l-am întâlnit pe Bogdan Dumitrache, unul dintre actorii din pelicula filmată chiar la Sfântu Gheorghe: Trei kilometri până la capătul lumii. Filmul a fost în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, iar acum, proiectat în aer liber, în inima Deltei.

Alida Mocanu - jurnalistă Euronews: Nu întâmplător am spus despre drumul ăsta între Cannes și Delta Dunării, pentru că filmul în care tu joci a fost acolo, a fost și apreciat, aplaudat și acum suntem în Deltă. Tu cum vezi drumul între un festival mare și locul acesta din România?

Bogdan Dumitrache, actor: Relativ similar. Până la urmă, e drumul unui film către publicul lui și către oamenii care apreciază cinemaul și tipul ăsta de povestire și de narațiune. Cred că Cannes este și el departe și este un festival care ne oferă posibilitatea de a ajunge în fața mai multor oameni. Dar asta nu înseamnă că oamenii de aici sunt mai puțini importanți pentru noi și că nu ne-am gândit la toți în același mod, atunci când am făcut filmul și am lucrat la el.

Cred că viața filmului, odată ce el a fost deja creat, depinde de aceste festivaluri, care-ți oferă, de fapt, dincolo de recunoașterea unei munci depuse, dar pe care ne-o oferă și oamenii de aici atunci când ne aplaudă și mi se zbârlește la fel pielea pe mână, ca și la Cannes, asta nu e diferit, dar acolo este o piață mai mare de film, care te poate ajuta să ajungi în mai multe teritorii, în mai multe țări și atunci filmul tău să fie apreciat de mai mulți oameni, la fel ca oamenii de aici. Pentru noi emoția este aceeași, atunci când ne-am gândit, ne-am gândit la toți deodată, la orice spectator și la fiecare în parte. Și întâlnirea e minunată cu ei și aici, și acolo, acolo fiind această miză într-adevăr a industriei de film, a vânzării, a unei recunoașteri internaționale care îți poate aduce acest instrument de lucru cu care poți da viață filmului. Mai multă, mai lungă, mai peste tot.  

Și dacă tot ne aflăm la un festival de film, l-am rugat pe actorul Bogdan Dumitrache să ne facă și recomandări în domeniu.

Bogdan Dumitrache, actor: Eu n-aș recomanda un film anume. Ci aș recomanda o încercare de a privi limbajul cinematografic, așa cum privești și graffitiurile. Este un limbaj, până la urmă, este un joc în care un povestitor vrea să spună o poveste, uneori într-un mod clasic, de a nara, de alte ori, într-un mod atipic, fragmentat sau lung sau scurt, dar cred că ar trebui să ne raportăm la cinemaul de autor ca la un limbaj efectiv, ca atunci când înveți o limbă nouă și când începi să înveți cuvintele și începi să le stăpânești și poți să faci fraze și simți plăcerea efectivă de a conversa, de a înțelege ce se spune, să spui și tu lucruri. Cred că așa ar trebui să ne raportăm și la filmele de autor. Filmul nu e doar un escape, nu e doar o evadare dintr-o realitate care nu-ți place, ci este un dialog cu un autor. Este un limbaj pe care îl putem folosi în comun cu plăcere și cu bucurie.

La final, vă spunem că într-adevăr, uneori, viața bate filmul. În timpul interviului, s-a întâmplat ca un cățel să ronțăie ochelarii invitatului nostru.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE