Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

JO 2024. Câți bani face zilnic Snoop Dogg „doar fiind el însuși”

„Sunt eu însumi” și atât, spune Snoop Dogg, vedetă a Olimpiadei de la Paris, strigat de fani din toate părțile: „Snoop! Te iubim”, oriunde s-ar duce. „Corespondent special” al NBC la Jocurile Olimpice 2024, Snoop e în mijlocul acțiunii, urmărește Team USA în competiții și comentează pe seama sportivilor, în stilul lui propriu și personal. Evident. Și chiar pare să fie ceva ce îi place cu adevărat să facă, scrie USA Today Sports.

Snoop Dogg, la JO 2024: „Când luminile sunt aprinse, atunci strălucesc”

„E mai puțin despre somn, pentru că mă distrez atât de tare. Nu vii la Paris să te odihnești. Nu este momentul bun să dormi”, a spus Snoop, într-una dintre zilele când și-a încheiat treaba, în Orașul Luminilor.

„Aici este momentul să fii cât se poate de prezent, așa cum îți dorești. Sunt evenimente diferite, care se petrec zi și noapte. Vreau să fiu activ, pentru că iubesc sportivii americani și competiția. Pentru asta sunt aici”, a mai spus el.

Intrări în scenă mărețe. Spectacol. La asta se așteaptă toți de la Snoop, la Paris. Și asta și primesc.

„Când reflectoarele sunt aprinse, atunci strălucesc cu adevărat”, a spus el, pentru The Associated Press, într-un interviu oferit după ce Noah Lyles a devenit campion olimpic la 100 de metri.

„N-a fost decât o șansă pentru mine de a arăta lumii cum ar trebui să fie atunci când pui persoana potrivită în mediul potrivit”, a mai adăugat rapperul american. „De aceea nu mi-e greu. Nu este actorie ce fac”, „eu sunt eu, nu e nimic forțat”.

  • ”Snoop Horse” – unul dintre momentele memorabile. Costumat în cavaler, la Versailles, la finala olimpică de dresaj pe echipe

Snoop a purtat torța olimpică. A înotat alături de Michael Phelps și a dansat, printre altele, cu gimnastele Simone Biles și Jordan Chiles.

„Cred că a făcut o treabă uimitoare pentru Jocurile Olimpice”, a spus Martha Stewart, prietena bună a lui Snoop, potrivit AP.

„E sărbătoarea celor mai buni sportivi ai lumii și el a făcut-o accesibilă tuturor. Ăsta este talentul lui. Toată lumea îl iubește”, a mai adăugat ea.

Artistul nominalizat de 16 ori la Premiile Grammy ar urma să încaseze 8 milioane de dolari – adică primește jumătate de milion de dolari pe zi - pentru întreaga perioadă de 16 zile a evenimentului, potrivit Marca. Doar așa, pentru că promovează cu succes steagul Americii la Olimpiadă. Și pentru că este el însuși și atât.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE