Noul an școlar a început pe 9 septembrie, însă mulți consideră că sistemul are aceleași metehne. Dorim să avem valori, dar nu știm cum să le creăm, deși avem exemple funcționale în alte țări.
Creativitate și responsabilitate sunt două deziderate la care sea ajunge în multe școli din străinătate. De exemplu, francezii se pregătesc de la 16 ani pentru viitoarea carieră, în timp ce japonezii pun accent pe disciplină. Tot în Franța, lucrările elevilor sunt evaluate după un sistem de rating vechi de 170 de ani, iar notele pe care elevii le-au obținut în ultimii doi ani contează și ele în proporție de 40% la bacalaureat.
Diferențele dintre învățământul românesc și cel din Marea Britanie
În SUA, școlile pun mare accent pe comunicare, iar elevii sunt încurajați să spună povești și să vină cu idei. În Japonia, școala nu doar îi învață pe elevi carte, ci îi și responsabilizează foarte mult. De exemplu, elevii fac curat singuri în clasă, după ce termină orele, sau după ce mănâncă.
În Marea Britanie, studenții au ocazia, în timpul facultății, să petreacă două săptămâni în companiile în care vor să lucreze. În acest fel, fie își dau seama că vor într-adevăr să devină avocați, doctori, ingineri, fie îi poate ajuta să înțeleagă că nu asta își doresc.
Sistemul de învățământ din Finlanda rămâne însă cel mai relaxat din Europa. Școala nu pune accentul pe note, ci pe conturarea personalității elevilor.
În direct la Euronews, în cadrul emisiunii Vocile care contează, un profesor britanic care predă în România a exemplificat clar cum se procedează în Marea Britanie. În schimb, o profesoară din România a dat exemple concrete legate de ceea ce ar trebui schimbat la sistemul de învățământ românesc. În fond, ideea este simplă: sistemul de educație dintr-o țară este oglinda acelei țări.
Silvia Mușătoiu, profesoară de matematică la liceul Gh. Șincai din București: „În România, cred că improvizăm foarte mult în învățământ. Există în liceu filiere teoretice și vocaționale. Cei din filiera vocațională poate știu mai repede către ce se vor îndrepta, însă cei din filiera care îi urmează celei teoretice se hotărăsc destul de târziu, au o marjă destul de mare din care pot alege, însă nu o fac pe niște baze științifice, ci aleg în funcție de pasiuni, neștiind dacă au abilitățile sau competențele de a urma o anumită profesie, dar le place cum sună. În mod normal, ar trebui să existe în învățământul din România niște testări ale elevilor și nu se fac la diverse vârste.
Eu, de exemplu, la orele de dirigenție am făcut lucruri diferite. Am ieșit la o casă de licitație să vedem cum este, să vedem ce înseamnă artă și cum se practică asta, am fost în activități în care ei sunt puși la treabă, trebuie să facă ceva cu mâinile lor, cu mințile lor, am făcut treasure hunt în oraș, diverse alte activități. Dar în afara orelor de curs.
Pentru a-și alege o profesie, cred că trebuie mai mult decât atât, ori asta înseamnă niște testări profesioniste care să ne arate cam ce abilități are copilul, ce posibilități are și ce înclinații are către o profesie viitoare. Or acestea costă. Statul român nu investește în așa ceva."
Roy Chambers, profesor din Marea Britanie, stabilit în România: „La noi există o materie în plus, care se numește Personal Social Health Education și cred că seamănă un pic cu orele dvs de dirigenție. Este o materie în care nu se dau note, nu se dă examen. Programul nostru aici în București aduce modele de urmat, care vin și vorbesc cu elevii despre carierele lor și deciziile pe care ei le-au luat când au fost mai tineri, ca să fie exemple pentru ei.
Nu e numai despre cariere, ci predăm și despre dezvoltarea elevului, în general. În sensul că, în dezvoltarea lui la școală, nu este vorba numai despre examene și note, ci este și despre dezvoltarea caracterului. Sunt mulți elevi deștepți, motivați și cu părinți cu așteptări mari, dar câteodată ei învață într-un mod mai mecanic, adică se pricep mai mult la matematică, de exemplu, sau la științe și le este greu să înțeleagă conceptele mai profunde din alte materii, câteodată.
Dar cred că elevului îi place să știe răspunsul, adică să fie ceva corect sau incorect. Și cred că sistemul nostru din Marea Britanie este un pic mai deschis, adică noi încercăm să stimulăm și creativitatea și avem o ofertă mai largă de materii. Elevii, de la 6-7 ani, învață și artă, și muzică, și teatru, mai multe materii. Nu punem bază prea mult pe note. La sfârșit, da, trebuie să dea și examene, dar contează foarte mult și dezvoltarea individului, când sunt mai mici."
De la a învăța pentru a ști un răspuns, la a învăța pentru a ști cauzele
Diferențele sunt uriașe și pleacă chiar de la felul în care sunt concepute cele două sisteme de învățământ. De la a învăța pentru a ști un rezultat, la a învăța pentru a ști cum funcționează mecanismul care a dat acel rezultat.
Silvia Mușătoiu, profesoară de matematică la liceul Gh. Șincai din București: „Este foarte adevărat că elevii români sunt foarte fericiți dacă știu răspunsul. Poate că se merge foarte mult pe tipare, la noi. De exemplu, o greșeală majoră, din punctul meu de vedere, este aceea că li se oferă elevilor modele de subiecte pentru examene. În Anglia, nu cred că există așa ceva.
În facultățile pe care eu le-am urmărit în Anglia, modelele de subiecte sunt de fapt examenele care s-au dat în anii anteriori. În niciun caz nu oferi zeci, sute de modele, pentru că se creează un tipar nedorit și la elev, și la profesor, învățământ mecanic, adică vom învăța exact ce se cere și exact ce se dă, nu mai stăm să facem analize, să intrăm în profunzime.
Da, bineînțeles (n.r.: asta omoară creativitatea), pentru că funcționăm cu șabloane. Să ne gândim că o școală bună înseamnă o țară bună. Cât de slabă poate să fie școala din Anglia dacă Anglia este o țară foarte bună, nu? Cât de bună este școala din România dacă școala nu este atât de bună? Bună înseamnă o țară care poate avea grijă foarte bine de cetățenii ei, asta cred eu, o țară care produce pentru ea și pentru alții, dacă poate, o țară care se poate susține."
Roy Chambers, profesor din Marea Britanie, stabilit în România: „Ei învață toate materiile care se învață și aici. Credința mea este că o școală bună oferă și alte oportunități lângă programul formal. Nu fiecare școlă, dar majoritatea școlilor de stat oferă asta.
De exemplu, dacă vrei să ajungi mai de dimineață, îți oferă un mic breakfast club, pentru cei care au nevoie. După școală, se oferă o echipă de fotbal sau niște cluburi. Câteodată plătești un pic în plus, dar sunt și cluburi incluse în program. Ziua școlară la noi este mai prelungită, adică este normal ca un copil de 5-6 ani să meargă la școală de la ora 9 până la 15, cel puțin. Aici, ziua școlară, din ce înțeleg eu, mi se pare mai scurtă.
Și vreau să vă zic și despre așteptările noastre aici, la școala din București. De exemplu, fiecare elev să se implice în ceva în plus. Noi avem un program care se numește Community Action Surface, adică copiii de 15-16 ani sunt implicați cu o fundație și sunt obligați să strângă niște fonduri, să meargă acolo în vizită, să învețe și ei altceva care nu este pentru un examen, ci ceva pentru viață. Ei au de ales între niște fundații - pot să fie și cu animale - sau la restaurarea caselor vechi, etc. Deci le oferim niște oportunități care sunt în afara claselor, ceva extracurricular, prin care se învață niște abilități pentru viață, ca să-și dezvolte personalitatea."
Silvia Mușătoiu, profesoară de matematică la liceul Gh. Șincai din București: „Apropo de ce spune domnul profesor, de responsabilitate, o temă pe care am dat-o părinților, la dirigenție, a fost să îi lase pe copii să plătească o factură cumva, orice factură vor ei. Copiii trebuie să fie implicați în așa ceva, la clasa a zecea, la clasa a noua, pentru că învață că trebuie să fie responsabili de ceva.
Eu i-am întrebat ce responsabilitate au ei acasă și nu au știut să-mi spună, nu cred că știau ce înseamnă această responsabilitate, ei nu aveau nimic de făcut acasă. Unul mi-a spus: 'trebuie să merg la școală'. Și e adevărat, pentru familiile lor, școala este serviciul copilului. Problema e că mergi la școală din alt motiv, nu pentru că te trimit părinții. Și ei trebuie să învețe asta, ei învață să devină oameni."
Cauzele situației în care se află învățământul românesc
Dacă avem probleme, trebuie să știm și care sunt cauzele care le-au creat. Aici intervine politizarea din învățământ. Politizare care, în Marea Britanie, nu există.
Silvia Mușătoiu, profesoară de matematică la liceul Gh. Șincai din București: „Acesta este primul motiv, subfinanțarea sistemului și faptul că nu există un învățământ descentralizat. În Anglia, școlile iau decizii la nivelul lor, pentru comunitatea respectivă. La noi sunt trei elemente importante: copiii, profesorii și banii.
Eu sunt de părere că titularizarea trebuie să dispară din învățământ sau - să o spunem mai frumos, pentru că sindicatele îmi vor sări în cap - titularizarea trebuie reconfirmată la 4 ani, 5 ani. Exact asta vreau să spun (n.r.: că profesorii uită meserie, pentru că nu îi mai verifică nimeni). Verificările sunt sumare, uneori formale, nu cred că există o verificare riguroasă, în urma căreia un profesor să fie declarat inapt. Cred că ar trebui să existe o verificare un pic mai serioasă. Se poate forma în continuare un profesor. Sistemul îl ține acolo, pentru că un titular foarte greu iese din învățământul românesc, adică trebuie să facă ceva foarte grav ca să poți să-l dai afară."
Roy Chambers, profesor din Marea Britanie, stabilit în România: „Pot să vă spun că avem niște profesori mai slabi și la noi, dar în general, avem o cultură mai deschisă, în care ești binevenit să mergi la altcineva în clasă să vezi cum se predă acolo. Nu la elevi, dar să meargă profesorul să facă observație unui coleg. Și conceptul ăsta se numește Continual Professional Development. Fără experiența din alte școli, nu ai cum să înveți să devii un profesor mai bun."
Silvia Mușătoiu, profesoară de matematică la liceul Gh. Șincai din București: „Cred că, în ultimii doi ani, s-a simțit mult și rău această politizare, pornind de la inspectorate care sunt în așteptarea unei schimbări. Inspectoratele trebuie să se transforme, conform noii legi, în altceva, în alte structuri. Ele nu dispar, doar își schimbă denumirea și inspectorii nu mai sunt numiți acolo în urma unui concurs național, ci sunt detașați în interesul învățământului, prin ordin de ministru, sunt așezați acolo politic. Pentru că absolut toți inspectorii - din București, cel puțin - sunt membri ai unor partide politice.
Numirile, detașările astea în interesul învățământului sunt politizate, pentru că sunt la mâna celor care sunt puși politic, de asemenea, și atunci trebuie să răspundă la niște comenzi politice. În mod normal, banii sunt distribuiți conform unei hotărâri de guvern care apare în fiecare an, vorbim de costul standard de elev și care stabilește exact câți bani trebuie să primească fiecare școală.
Numai că, deși banii sunt stabiliți prin lege, nu ajung întotdeauna la școli, pentru că există un intermediar care virează bani școlilor, și anume primăria, consiliul local, care și el este politic, evident. De exemplu, un sector al unei primării din București are o direcție de învățământ care distribuie banii școlilor. Acea sumă se cheltuiește până la zero, dar nu în modul în care spune hotărârea de guvern, ci se distribuie școlilor în mod preferențial, unde directorii sunt cei care agreează orice decizie a primarului, a consiliului local, sunt membri de partid, etc."
Roy Chambers, profesor din Marea Britanie: „Nivelul de influență politică nu există la noi. Adică puterea și influența politică rămâne la nivelul funcționarilor, care trimit bani direct de la Ministerul Educației către școli, în funcție de câți elevi au înscriși.
Mai există și la noi modelul de școală privată, dar și la școala de stat există mult mai multă independență, adică directorul școlii își alege pe cine vrea să angajeze. Știe evaluările școlii și cine s-ar potrivi la școala respectivă. Meditațiile, nu. Ele sunt niște subvenții pentru cei care au nevoi speciale, care trebuie să aibă niște intervenții în plus ca să fie implicați în școală. Mai sunt și meditații pentru cei care pot plăti, dar nu e ceva normal.
Pentru cei cu nevoi speciale, există niște experți la fiecare autoritate care iau niște decizii de cine are nevoie de mai multă susținere. Sunt niște bani puși deoparte de la stat și fiecare școală își trimite niște aplicații acolo. A mai fost un proiect după COVID pentru cei care au rămas în urmă."
