Pentru mulți localnici din Crevedia, viața de după explozia de anul trecut este încă departe de normal.
Unii dintre proprietarii care au bătut palma cu administratorii stației care a sărit în aer se plâng că încă nu ar fi primit toți banii pentru reconstrucția imobilelor și sunt nevoiți să locuiască, în continuare, în containere.
Alții, în schimb, s-au ales cu imobilele refăcute și spun că nu mai au nimic să le reproșeze patronilor stației. Între timp, procesul principal, în care cei doi patroni sunt acuzați de distrugere urmată de un dezastru, încă bate pasul pe loc.
Iar unul dintre aceștia a reușit să convingă instanța de judecată să îi permită să părăsească țara.
De un an și două luni, Doina Iliescu împreună cu alți 9 membri ai familiei, încă numește "acasă" cele câteva containere trimise de prefectură după deflagrație. Locuința lor, aflată la nici 100 de metri de epicentrul exploziei, este departe de a putea să găzduiască pe cineva.
”Unul din containere l-am transformat în bucătărie. Așa ne încălzim, domnilor. Pe bază de motorină, ca la camioane. Ne folosim și de această minunăție de sobă, pe bază de lemne. Ne-am pus și noi câte un șifonier pe aici pe colo. Unele sunt primite, altele sunt făcute de noi. Vă invităm în dormitorul băieților noștri. Așa... dacă mai este câte un pic de deranj ne cerem scuze dar totuși fiind 4 copii în această familie cred că... na, fiecare, na... își mai pun, își fac lecțiile, unul la o masă, unul la un birou”, a spus Doina Iliescu.
Femeia povestește că a semnat o înțelegere cu firma care administra stația de carburant. Ar fi primit, spune ea, doar o parte din bani, sub forma unei prime tranșe de aproximativ 250.000 de euro.
Ar mai avea de primit încă 320.000 de mii de euro, bani fără de care nu ar putea să își termine locuința.
”Noi vrem exact ceea ce am avut înainte. Aceeași marmură, aceeași vopsea pe perete, mie mi se pare normal să vreau și aceeași mobilă pe care am avut-o, nu? M-a întrebat o dată da de ce la fel, de ce mobilă tot de aceea, da ce vrei să mi-o faci? Mi-a spus că cu 30.000 de euro sau 100.000 de euro imi ridica toata casa. Da din ce să mi-o faci, din carton?”, a adăugat păgubita.
Ce spun persoanele păgubite din Crevedia
Sunt, în Crevedia și localnici pentru care viața a revenit la normal și care spun că nu mai au nicio pretenție. Nicolae Gavrilescu locuia grad-în-gard cu stația GPL distrusă, iar casa lui a fost rasă de pe fața pământului.
”Au acoperit ei tot. Bine, normal că după ce am intrat mi-am luat coș de rufe, mi-am luat aia aia. Niște mărunțișuri care erau inerente.”, spune acesta.
Sorin Barbu stătea și el în Crevedia. Spune că nici nu vrea să audă de vreo înțelegere cu patronii stației. Mama lui a murit în urma arsurilor extrem de grave suferite după deflagrație. Tatăl său a făcut infarct după ce și-a văzut soția rănită.
”Nu prea ai cum o viață de om să o cumperi sau să o plătești. Mă interesează dreptatea nu neapărat să-mi iau 4-5 sute de mii de euro, un milion și hai să semnezi și asta a fost viața. I-am spus de la început: mă interesează dreptatea. Dreptate care după cum vezi de un an și ceva se tot face”, a declarat bărbatul.
Anul acesta, terenul pe care se afla stația de transfer de gaz petrolier lichefiat a fost imprejmuit cu un gard. Clădirea de birouri care se afla imediat lângă și care a fost puternic afectată de deflagrație a fost și ea demolată. Au rămas în urmă doar câteva grămezi de moloz.
Jurnaliștii Euronews au încercat să obțină un punct de vedere din partea reprezentanțiilor firmei, atât în scris cât și telefonic. Nu au dorit, până la acest moment, să comenteze public acuzațiile aduse. În luna august a acestui an, aceștia declarau, pentru Euronews, că au achitat despăgubiri pentru 66 de persoane, în valoare totală de 11 milioane de lei.
Între timp, procesul penal în care sunt inculpați Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea pare că bate pasul pe loc. Încă nu există o decizie definitivă prin care procesul să poată începe. Cei doi sunt sub control judiciar, însă Cosmin Stîngă a convins recent instanța să îi permită să părăsească țara vreme de o zi. Ei sunt acuzați de distrugere urmată de un dezastru.